FOTO Urare de ziua lui Radu Mazăre, de la constănţenii nemulţumiţi: „La mulţi ani cu executare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest de stradă de ziua primarului Radu Mazăre FOTO G.D.

De ziua primarului Radu Mazăre, Asociaţia Constanţa Ia Atitudine i-a pregătit un cadou special: primul protest de stradă.

Manifestaţia care a plecat de la primărie şi a străbătut oraşul până în Parcul Tăbăcărie a adunat zeci de persoane, cu alte zeci de susţinători de pe margine.

Demonstranţii au protestat faţă de preţul uriaş al gigacaloriei în municipiul Constanţa, distrugerea spaţiilor verzi, refuzul autorităţilor de a subvenţiona cu 50% transportul în comun pentru elevi, subfinanţarea culturii şi a obiectivelor culturale, lipsa trotuarelor şi a pistelor de biciclişti.

„Aşa, foarte bine faceţi! Oraşul este distrus, iar el dă din cur la Mamaia. Să-i fie ruşine, am ajuns de râsul lumii!“, l-a taxat pe primar o pensionară care aplauda demonstranţii.

Alt pensionar atipic al Constanţei era necăjit că nu-l mai ajuta picioarele să participe la marş. „Eu comentez şi pe internet, ştiam de protest şi am ieşit în cale, să susţin manifestanţii. Mie nu-mi trebuie puiul lui, tinerii nu mai au niciun viitor în oraşul nostru. Nu toţi merg în cluburi, nu toţi se droghează, oamenii vor să aibă locuri de muncă şi parcuri în care să-şi plimbe copiii“, vorbeşte bătrânul.

Familia Hristu a venit la miting pentru că starea de nemulţumire o împărtăşesc ambele generaţii: şi părinţii, şi fiica. „Eu am probleme de sănătate şi chiar m-am temut că nu o să pot ieşi din casă. Dar credeţi-mă că nu m-a răbdat inima să stau deoparte. Oraşul nostru a ajuns într-o stare deplorabilă. Mazăre este doar primarul Mamaiei sau al întregii Constanţe? Mă doare distrugerea spaţiilor verzi, mă doare cum arată oraşul în care m-am născut şi în care am vrut să-mi cresc copilul. Acesta nu este un primar care îşi iubeşte oraşul. Mai trist este că parcă nici constănţenii nu-şi mai iubesc oraşul, nici pe ei înşişi. Altfel ar lua atitudine“, spune doamna Hristu.

Dan a venit la miting cu ambii fiii. Are o mică afacere, plăteşte tot felul de taxe inventate de administraţia locală şi pentru ce? „Plătesc taxa de linişte, ca să mi se asigure - chipurile - condiţii. Oraşul colcăie de mizerie, când ar putea să fie mândria ţării. Este jalnic ce se întâmplă la noi.

Aurelian este navigator, dar a ţinut să fie prezent la manifestaţie. „Eu sunt mai mult plecat, dar familia mea rămâne aici şi trăieşte aici. Ce mă nemulţumeşte? Câte ore aveţi la dispoziţie pentru a vi le înşira? Dar ce mă mulţumeşte? Mă doare când văd că nu este nimeni în stare să preia frâiele oraşului. Cât să ne mai lăsăm batjocoriţi?“

Andrei George Popescu, un tânăr de 30 ani care administrează o afacere, este unul dintre iniţiatorii mişcării de protest: „Ştiu că suntem mult mai mulţi care vrem o schimbare, vrem să nun e mai fie ruşine cu oraşul nostru în care ajungi să nu mai poţi trăi. Vom continua acţiunile, oamenii au conştiinţă şi pot judeca şi singuri starea în care a ajuns Constanţa. Sperăm ca voinţa constănţenilor se va vedea la vot, unde putem face schimbarea, spre binele oraşului“.

Primarul Radu Mazăre îşi serbează sâmbătă, 5 iulie, ziua de naştere. El împlineşte 46 ani. „La mulţi ani cu executare!“, i-au urat protestatarii.

Vă mai recomandăm

Surpriză de ziua lui Mazăre. Caravana Constănţenilor, protest la adresa administraţiei: „Ne vrem oraşul înapoi“

Portuarii reiau protestele. Peste 7.000 de sindicalişti protestează joi pentru „desfiinţarea Republicii Mazăre“

FOTO VIDEO Portul Constanţa, de la proteste la vorbe grele. Sindicaliştii şi Radu Mazăre se acuză reciproc că servesc interesele unor grupuri

Femeie agresată la protestul de la Primăria Constanţa. A îndrăznit să nu fie de acord cu manifestanţii pro Mazăre

FOTO VIDEO Răscoala sătenilor din Peştera împotriva baronului Nicuşor Constantinescu

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată