Fasole cu cârnați și paradă militară, la Mangalia, de Ziua Națională a României

0
Publicat:

Primăria Municipiului Mangalia și Garnizoana Mangalia pregătesc mai multe evenimente militare și religioase dedicate Zilei Naționale a României - 1 Decembrie - ce se vor desfășura în Piața Republicii.

Ziua Națională a României la Mangalia (2019) FOTO: Radu Cristian

Ziua Naţională a României, organizată de  Primăria şi Garnizoana Mangalia, va fi sărbătorită prin ceremoniale militare şi religioase, în Piaţa Republicii din localitate. „După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servască o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită de Primăria Mangalia”, transmite biroul de presă al municipalității.

Locuitorii orașului sunt așteptați, joi, 1 decembrie, începând cu ora 10.00, să ia parte la desfăşurarea ceremonialului militar și religios, precum și la depunerea de coroane şi jerbe de flori. Manifestările dedicate românilor de pretutindeni vor debuta cu ceremonialul militar, în cadrul căruia va avea loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor  Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare.

Din cuprinsul festivităților militare vor face parte intonarea Imnului Național, respectiv arborarea drapelului la catarg, oficierea serviciului religios, dar și susținerea alocuțiunilor din partea oficialilor prezenți.

Pe parcursul evenimentului, se vor depune coroane şi jerbe de flori din partea oficialităţilor şi a cetăţenilor oraşului și va avea loc parada militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei.

1 Decembrie fără fasole, în Constanța

Și în municipiul Constanța sunt programate o serie de evenimente prilejuite de Ziua Națională a României. 

Repetiții pentru Ziua Națională FOTO: Călin Gavrilaș

Luni, 28 noiembrie, pe bulevardul Tomis din Constanța a avut loc repetiția generală pentru parada militară din data de 1 decembrie. Timp de câteva ore, circulația a fost blocată pe arterele din zona Primăriei Constanța. 

Joi, 01 decembrie, de la ora 09.00, la Monumentul Victoriei din Parcul Arheologic va avea loc o ceremonie militară și religioasă. Începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Bulevardul Mamaia și strada Traian, se va desfășura parada militară, la care vor participa membrii din cadrul Ministerului Apărării Naționale și ai altor structuri care aparțin instituțiilor statului.   

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete