Amintirile contraamiralului Mircea Caragea de la primul marş al bricului Mircea: „Era să mâncăm bătaie de la fascişti“
0Contraamiralul Mircea Caragea, care a împlinit 100 de ani vineri, 18 ianuarie 2019, a fost sărbătorit de Statul Major al Forţelor Navale la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti. Cu această ocazie a primit din partea Preşedintelui României Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.
Destinul lui Mircea Caragea s-a legat pentru totdeauna de nava-şcoală Mircea, fiind ultimul marinar în viaţă, care a participat la primul marş de instrucţie al bricului, eveniment care a avut loc în anul 1939. Lupul de mare s-a născut în 1919, în Dâmboviţa. Format la Şcoala Navală de către comandorul Petre Popescu-Deveselu, tânărul a ales o meserie grea, dar frumoasă.
S-a numărat printre cei care l-au aşteptat cu emoţie în portul Constanţa, în 1939. Cele aproape patru luni petrecute la bordul navei i-au prilejuit amintiri de neuitat, care-l însoţesc şi acum, la o sută de ani. Înainte de a pleca în marşul de instrucţie pe Mediterana, nava a efectuat un voiaj până la Galaţi, doar cu motorul, deoarece „nu aveam antrenament pentru întinderea velelor“, îşi aminteşte Mircea Caragea în memoriile pe care a început să şi le scrie zilnic.
O altă întâmplare hazlie îl are în centru pe regele Carol al II-lea care venise la Galaţi să viziteze o navă, puitorul de mine „Amiral Murgescu“. Mircea Caragea îşi aminteşte că era singurul e punte atunci când regele a urcat pe navă. „Regele coboară schela, însoţit de tot guvernul. M-am prezentat şi am fost întrebat unde este careul ofiţerilor“. Nu ştia, dar cum în acel moment a văzut câţiva aspiranţi care ieşeau de după o uşă în punte, a arătat în acea direcţie. Şi aşa tot guvernul, în frunte cu regele, au coborât pe scara aceea care ducea la puţul ancorei. S-a speriat atât de tare, că a luat-o la fugă şi s-a oprit doar asupra hamacelor unde a început să plângă: „Mamă, mamă, abia am intrat în Marină şi mă şi dau afară!“. de frică, a stat ascuns câteva ore, până a auzit semnalul de adunare pe punte. „M-am dus şi m-am aşezat în front, dar mai în spate. Apare şi regele care începe aşa, să se uite peste noi, parcă ar căuta pe cineva. Eu m-am ascuns şi mai bine“, retrăieşte el evenimentul care i-a făcut debutul său în Marină.
Echipajul bricului MIrcea Arhivă personală
„Era să mâncăm bătaie de la un grup de fascişti“
La 3 iulie 1939 a făcut parte din echipajul care a pornit în marea aventură pe mare cu Mircea. Itinerariul cuprindea şi America de Nord dar, din cauza situaţiei internaţionale, bricul a fost nevoit să facă marşul în Marea Mediterană. Cu toate acestea, marinarii au dat probe de foc aât pe mare cât şi pe uscat. „La Palermo, am văzut pentru prima dată o cursă de câini, iar în parc, era să mâncăm bătaie de la un grup de tineri fascişti pentru că eram români. la Toulon, ne-a impresionat puzderia de nave, printre ele, uriaşele crucişătoare, cuirasate, vase de linie, bricul nostru nici nu se mai vedea. La Gibraltar, călcâiul lui Ahile, ieşeau ţevile de tun din stâncă, iar navele englezeşti te înfricoşau – măreţe şi pline de tunuri uriaşe. În Alger, am mers cu frica-n sân să nu ne atace arabii. Dar ei erau paşnici. Toţi jucau table pe trotuar. Din Alexandria, cu trenul, am ajuns la Cairo şi de aici la piramide“, scrie contraamiralul în jurnalul de bord.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a apărat litoralul românesc, fiind martor la scufundarea distrugătorului rus Moskva. Cariera sa în Marină a continuat cu funcţia de director de tir pe distrugătorul „Regina Maria“ , iar ulterior a participat la Operaţiunea 60.000, cea mai mare acţiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor şi a civililor din Crimeea. De-a lungul carierei, a îndeplinit numeroase funcţii la bordul navelor, dar a fost şi comandant al portului militar Hârşova (1944-1945), precum şi profesor de Artilerie la Şcoala Navală din Turnu Măgurele.
În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofiţer Mircea Caragea (foto sus) a fost trecut în rezervă de nou regim comunist. Ca să supravieţuiască, a lucrat ca muncitor necalificat în construcţii, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară şi Folclor, apoi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieşit la pensie, în anul 1982.
Marinari altădată Arhivă personală
Vă mai recomandăm:
FOTO Spiritul Mircea, dus mai departe. Colectă publică pentru cel de-al treilea bric