FOTO Poveşti marinăreşti cu Florentin Scaleţchi. După 28 ani de la fuga cu vaporul, intră din nou în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Scaleţchi, personaj demn de filme FOTO Mediafax
Florentin Scaleţchi, personaj demn de filme FOTO Mediafax

La 15 martie 1985, Florentin Scaleţchi era protagonistul unei spectaculoase evadări din regimul comunist, la bordul mineralierului Uricani. În doar 11 zile a fost judecat în şedinţă publică la Constanţa şi a fost condamnat la moarte.

Constănţeanul Florentin Scaleţchi, care a fost cel mai tânăr comandant de navă din istoria Flotei, este în prezent încarcerat la Bucureşti pentru fapte de corupţie. În urmă cu două zile, Florentin Scaleţchi a fost condamnat definitiv, cu executare, pentru trafic de influenţă.

Nu este prima dată când preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului va sta după gratii. Scaleţchi a făcut cunoştinţă cu închisoarea în urmă cu 28 ani, la 15 martie 1985. Scandalul a fost de răsunet: Scaleţchi a încercat să evadeze la bordul mineralierului Uricani, împreună cu actorul Lucian Iancu şi alţi marinari.

Cine este Florentin Scaleţchi

Florentin Scaleţchi s-a născut la 11 septembrie 1954, în Constanţa, într-o familie de marinari. A umat cursurile Liceului Nr. 4, iar în perioada 1973-1977 este student al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân - secţia Civilă.

În caracterizarea făcut pe site-ul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Scaleţchi este prezentat ca fiind un student cu personalitate puternică: „În toată această perioadă se distinge prin seriozitate, dar şi ca un spirit răzvrătit, intrând de multe ori în contradicţie cu superiorii săi, datorită spiritului său independent şi doritor de libertate. O întâmplare este semnificativă: a fost pedepsit cu 10 zile de arest, în anul II de studii la Institutul de Marină Civilă, când a reproşat comandanţilor săi, că, în loc să îi lase să studieze urmând ca în scurt timp să-şi susţină examenele absolvire, ei, viitorii ofiţeri, erau puşi să cureţe de scoici, coca bricului Mircea. Cu toate obstacolele întâmpinate, la finele anului IV devine ofiţer maritim III şi obţine la examenul de licenţă, nota maximă“.

La primul său voiaj, cadetul Florentin Scaleţchi s-a aflat pe aceeaşi navă cu tatăl său. Urmează halucinanta sa ascensiune care a dat peste cap toate canoanele meseriei de marinar. În vremea când orice avansare venea după minimum 3 ani de voiaje cumulate, Scaleţchi reuşeşte să promoveze la doar 8 (opt) luni de la absolvirea Institutului de Marină şi devine ofiţer maritim II.

Derogările fără precedent continuă, examenul de ofiţer maritim I este o simplă formalitate, astfel că la 3 ani de la absolvire, Florentin Scaleţchi ajunge comandant de navă, cea mai înaltă funcţie în ierarhia de pe vas a Marinei civile.

El are şi o explicaţie pentru evoluţia sa profesională. Pe site-ul OADO vorbeşte despre sine la persoana a treia: „Datorită calităţilor profesionale şi a pregătirii de excepţie, a susţinut examenele de grad, şi la numai opt luni de la absolvirea institutului, devine ofiţer maritim II, putând ocupa şi funcţia de ofiţer secund (locţiitor al comandantului navei).

Evidenţiindu-se  în activitatea depusă, obţine dispensă şi susţine examenul de comandant, astfel că, la nici 26 de ani, este comandant de cursă lungă, cel mai tânăr comandant de navă din Europa, la vremea respectivă. În această funcţie, şi nu numai, s-a distins prin competenţă, seriozitate şi spirit organizatoric, fiind apreciat de echipajele pe care le-a condus, ca şi de colegii şi şefii săi. Concomitent, urmează cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, pe care o absolvă în anul 1980, de asemenea cu nota maximă“.

Explicaţia este însă mult mai simplă. Florentin Scaleţchi era prieten la cataramă cu Nicuşor Ceauşescu, fiul cuplului prezidenţial al României comuniste. Arderea etapelor, unde existau reguli foarte stricte, era o distracţie pentru copiii de bani gata ai nomenclaturiştilor.

Scaleţchi devenise notoriu în lumea marinarilor pentru capriciile pe care şi le satisfăcea pe seama Navrom-ului. Într-un voiaj, pentru că un video cumpărat de la Istanbul nu funcţionase corespunzător, Scaleţchi a întors vaporul din drum pentru a-şi schimba marfa.

Episodul „Dizidenţa“

La 31 ani, Florentin Scaleţchi era în plină glorie. Răsfăţatul regimului a dorit atunci spargerea unui nou tabu în acele vremuri: dizidenţa.

Redăm povestirea protagonistului, în ortografia de pe site-ul OADO.

„Regimul politic din România anilor `80, căpăta tot mai mult trăsăturile unei tiranii, devenind tot mai opresant şi mai greu de suportat. Pentru un om cu spirit de independenţă foarte dezvoltat şi, mai ales, pentru un marinar care văzuse şi alte ţări, era imposibil să nu-şi dea seama de situaţia mizeră în care se zbătea poporul român.

(...) Securitatea a intenţionat să-l racoleze pe Florentin Scaleţchi, care însă, a refuzat acest lucru. Cu fiecare zi, cunoscând şi mai bine realităţile din ţară şi din străinătate, îşi consolidează convingerile că, în România, trebuie să se producă o schimbare de substanţă şi că regimul comunist trebuie să fie aruncat la lada de gunoi a istoriei. Nevoia de libertate adâncă, profundă, nevoia de libertate pentru sine şi pentru toţi, a fost mai puternică decât teama inspirată de teroarea comunistă.

Dar în concepţia sa, simpla acţiune de a fugi din România într-un stat al lumii libere, nu reprezenta  decât un act cu rezonanţă personală. El dorea mai mult. Şi anume, să sensibilizeze opinia publică internaţională asupra situaţiei poporului român şi să determine autorităţile celorlalte state europene să sprijine schimbările de care avea atâta nevoie, poporul român. Astfel, a hotărât să plece din ţară, dar nu oricum“, continuă istorisirea lui Scaleţchi de pe site-ul OADO.

Marinarul spune că într-una din boxele locuinţei sale a confecţionat două manifeste imense, lungi de 100 de metri şi late de 4 metri, care urmau să fie arborate de o parte şi de alta a navei.

„Confecţionarea acestora a fost destul de anevoioasă, în deplină conspirativitate, iar mesajul lor era clar: să facă cunoscut Europei, drama pe care o trăia poporul român“, spune el.

Florentin Scaleţchi s-a împrietenit cu Lucian Iancu, actor şi director al Teatrului de Stat din Constanţa, care era şi candidat pentru Marea Adunare Naţională. Celor doi li s-a alăturat timonierul Alexandru Mateescu, care suferise deja o condamnare pentru contrabandă cu „buful“ - mărfurile aduse din voiaje.

Scaleţchi precizează că pe timonier, nevoia materială l-a făcut să îşi dorească evadarea, în timp ce el şi actorul doreau să dea o palmă regimului comunist. Cei trei au hotărât ca plecarea în lumea liberă să fie făcută la o dată cât mai apropiată de data de 17 martie 1985, când urmau să aibă loc alegeri în România. Singurul om care mai avea cunoştinţă de cele plănuite era mama lui Florentin Scaleţchi.

Evadarea

La data de 15 martie 1985, Florentin Scaleţchi a urcat la bordul navei Uricani, un mineralier de 12.500 tdw. Împreună cu el se aflau Lucian Iancu şi Alexandru Mateescu. Planul le este dejucat de o ceaţă deasă, ce nu a permis plecarea navei în larg, până aproape de miezul nopţii. Abia către ora 23.00 nava a reuşit să iasă din port, ghidată de o pilotină. Destinaţia oficială – Galaţi, unde trabuia să descarce minereul pentru Combinatul siderurgic.

Imediat ce nava a ieşit în larg, a fost pus cap-compas pe direcţia Turcia. La cârmă era Alexandru Mateescu. După timp, echipajul îşi dă seama că nu se naviga către Galaţi, ci în direcţia opusă: Istanbul. Un ofiţer III de pe vas, pe nume Viorel, se răzvrăteşte şi merge la fiecare membru al echipajului pentru a-i determina să oprească fuga vaporului. Ofiţerul le spune ce represalii vor suporta familiile lor dacă ei vor alege să plece astfel din ţară. Iar familiile de marinar duceau un trai privilegiat pe vremea comuniştilor.

Revolta echipajului se extinde. Marinarii nu sunt de acord cu evadarea. Fac corp comun cu ofiţerul Viorel şi îi cer categoric comandantului Scaleţchi să se întoarcă la itinerariul oficial. În acel moment, nava se afla la o depărtare de 14 ore de Portul Constanţa, deci la numai o oră de strâmtoarea Bosfor de la Istanbul. Sub presiunea echipajului, comandantul navei cedează şi ia decizia întoarcerii.

Mai departe se relatează: „Cel care cunoscuse închisorile comuniste, Mateescu Alexandru, într-un gest disperat, s-a strecurat în bucătăria navei, şi-a pus mâna pe butuc şi şi-a tăiat-o cu satârul, de două ori. Încerca în acest fel, să determine echipajul să meargă până la Instanbul, cel mai apropiat port, pentru a i se asigura asistenţa medicală. Acelaşi ofiţer Viorel s-a opus şi nava şi-a urmat drumul către ţară.

Imediat ce a ajuns în apele teritoriale române, nava a fost încadrată de două vedete torpiloare, iar dintr-un helicopter au fost coborâţi paraşutişti înarmaţi. După o acţiune de tip comando, cei trei, au fost arestaţi ca nişte terorişti. Nava se întorsese la dana de unde plecase. Pe mal, era adunată o mare de oameni. Cei trei au fost încătuşaţi, Mateescu Alexandru a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, iar apoi în arest, Florentin Scaleţchi şi Iancu Lucian au fost duşi direct la securitate, unde-i aşteptau pentru anchetă, ministrul de interne George Homoşteanu şi şeful securităţii, Tudor Postelnicu.“

Legenda spune că actorul Lucian Iancu a jucat o mică scenetă pe vapor, care nu l-a ajutat însă. În faţa zarvei create, el s-ar fi prefăcut adormit, iar când a fost scuturat de ceilalţi s-a deşteptat frecându-se la ochi şi întrebând: „Am ajuns deja la Galaţi?“

Procesul

Procesul celor 3 fugari a fost de răsunet. Ei au fost judecaţi în public, la Clubul Portul din Constanţa, într-o sală arhiplină de oameni ai muncii îngroziţi de curajul nebun al evadaţilor. Din păcate, nu doar autorii fugii au suferit repercusiunile gestului lor. Toţi membrii echipajului, chiar dacă ei sunt cei care au întors practic vaporul din drum, au fost consideraţi complici. Marinarii au fost pedepsiţi în consecinţă: au fost debarcaţi şi li s-a interzis să-şi mai practice meseria.

Tribunalul Militar Constanţa stabileşte cum a decurs planul fugarilor: „La 15 martie 1985, Scaleţchi Florentin, primind comanda navei Uricani pentru a se deplasa de la Constanţa la Galaţi cu 10.000 tone minereu destinat Combinatului siderurgic din localitate, a îmbarcat clandestin la bord pe Mateescu Alexandru şi Iancu Lucian Spiru, primul fiind prezentat echipajului drept noul timonier iar secundul drept un prieten care face o plimbare până la Galaţi. Seara târziu, după ce Scaleţchi Florentin sub diferite pretexte a debarcat de pe navă, o serie de marinari ce făceau parte din siguranţa navigaţiei a scos mineralierul din port şi a instalat la timonă pe Mateescu Alexandru căruia i-a fixat prin giroscop direcţia de mers spre sud în loc de nord. Aşa, ambii au deviat itinerarul navei spre Istambul deplasându-se în acea direcţie până în dimineaţa zilei de 16 martie 1985, ora 7.

Pentru ca acţiunea lor să nu fie descoperită, Scaleţchi Florentin a adunat în cabina sa pe o parte din personalul navei pe care împreună cu Iancu Lucian Spiru l-a servit cu băuturi alcoolice până târziu apoi, pretinzând că unii ofiţeri ce trebuiau să asigure serviciul de comandă şi cart sînt sub influenţa alcoolului i-a trimis să se odihnească, sarcinile acestora fiind preluate de el până dimineaţa. În dimineaţa zilei de 16 martie 1985, secundul navei a observat devierea itinerarului acestuia, aşa că de comun acord cu restul membrilor echipajului i-a izolat pe cei trei inculpaţi şi a adus nava în ţară. În momentul în care a fost observată devierea itinerarului navei, aceasta se găsea mult în apele teritoriale ale Turciei.

Prin manevrele întreprinse, Scaleţchi Florentin care în calitate de comandant avea în primire şi administrare nava cu tot ce era pe aceasta, a folosit-o în interesul său şi în interesul celorlalţi coinculpaţi, Mateescu Alexandru dându-i ajutor în această folosire în calitate de timonier, iar Iancu Lucian determinându-l la acţiunea de folosire  prin promiterea angajării sale în Turcia pe o navă aparţinând unei mari armatoare femeie pe care el o cunoştea“.

Sentinţa

La 26 martie 1985 este pronunţată sentinţa: Lucian Iancu şi Alexandru Mateescu primesc 20 ani închisoare, iar Florentin Scaleţchi este condamnat la moarte pentru complot în vederea trădării şi subminării politice a societăţii socialiste şi comuniste din România. A fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă - Constanţa, apoi a fost transferat în arestul din Calea Rahovei din Bucureşti şi închis în secţia V Specială a Securităţii.

„A fost introdus în celula condamnaţilor la moarte. Un adevărat purgatoriu. Criminali odioşi se aflau aici, oameni care prin faptele lor zguduiseră opinia publică. Într-o încăpere În care în mod normal puteau fi închise trei persoane, se aflau nouă deţinuţi. O încăpere sordidă, fără geamuri, fără lavoar şi WC, unde, în iernile cumplite din România, temperatura era de minus 20 de grade Celsius. Deşi condamnaţii din celula morţii erau nişte brute cu chip de om, foarte curând, aceştia şi-au dat seama că omul de lângă ei merita respect, că faptele sale sunt de admirat şi nu sunt crime de natura celor pentru care ei erau condamnaţi. Chinurile continue nu puteau rămâne fără urmări: s-a îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să fie internat la spitalul închisorii Jilava. În spital fiind, nu i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare“, scrie pe site-ul OADO.

Între timp i se comută pedeapsa la închisoare pentru 25 ani. Împarte celula cu celebrul dizident Radu Filipescu, dar după două săptămâni este transportat iar la Rahova. Unul din gardieni i-a comunicat că se făcuse o confuzie şi că este din nou pasibil cu execuţia. Într-o zi a fost scos din celulă şi dus pe traseul pe care îl parcurgeau cei care urmau să fie executaţi. A ajuns până în faţa plutonului de execuţie, dar a fost întors din drum. Este transferat la Penitenciarul Aiud. În cei 5 ani de închisoare a intrat de 18 ori în greva foamei. Este eliberat de Revoluţie, la 22 Decembrie 1989.

Scaleţchi a mărturisit că foarte tare l-au durut chinurile la care a fost supusă mama sa: interogată, bătută şi chiar siluită în două rânduri de torţionari.

Viaţa de după

Cazul celor 3 fugari a făcut înconjurul lumii, fiind considerat un gest de dizidenţă extremă. Posturile de radio ale lumii libere răsunau de apelurile de eliberare a evadaţilor din lagărul comunist. Îndrăzneala lui a fost comparată cu cea a lui Mihai Pacepa, şeful Securităţii ceauşiste, care a defectat lovind sistemul la rădăcină. Amândoi se bucuraseră de toate privilegiile posibile şi totuşi deveniseră dizidenţi.

Când a ieşit în triumf din închisoare, deţinutul politic Florentin Scaleţchi a intrat activ în viaţa publică. A devenit membru al primului Guvern postrevoluţionar, ca vicepreşedinte al Comisiei Legislative, Juridice şi a Drepturilor Omului şi apoi al Adunării Constituante. A fondat Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România. Este membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi al Asociaţiei de Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989 - Club 22.

O mare parte din activitatea sa şi-a desfăşurat-o la Constanţa. Cartierul său general a fost fixat la hotelul din Mamaia al interlopului George Vergiliu Bosânceanu, acelaşi care i-a găzduit pe Miron Cozma şi Marilena Niţu. Florentin Scaleţchi a realizat ani de zile o emisiune la postul TV Neptun, „Protagoniştii“, unde lua interviuri diferitor personalităţi.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite