VIDEO „Lumea transplantului este plină de oameni care plâng“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delia şi Cornel, doi dintrea locuitorii "lumii transplantului". FOTO.: RF

Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta“, cu ocazia depunerii plângerii penale împotriva Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a Agenţiei Naţionale de Transplant, a chemat la conferinţa de presă doi pacienţi cu insuficienţă renală care au vorbit despre experienţele lor.

“Lumea transplantului nu e plină de oameni care zâmbesc, ci de oameni care plâng. Este o lume cu foarte multe sicrie despre care nu se vorbeşte”, a motivat Emanuel Ungureanu aducerea la conferinţa de presă a doi pacienţi cu insuficienţă renală. Cornel, unul dintre aceşti pacienţi face dializă de 24 de ani şi a fost timp de mai mulţi ani Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Dializă din Cluj. El nu are cuvinte critice la adresa profesorului Mihai Lucan, şeful IUTR, şi nici la adresa transplantului făcut lui Alexandru Arşinel, dar a ţinut să precizeze care sunt obiectivele asociaţiei pe care a condus-o: “Obiectivele  principale ale noastre sunt să existe un sistem coerent de transplant, să existe cel puţin 3-4 centre de transplant la nivel naţional, interconectate. Să existe un Registru Naţional de Transplant transparent, iar specialiştii nefrologi să fie implicaţi în activitatea pacienţilor post transplant”.

Masă festivă pentru medici

Delia Grădinaru a făcut în 1995 un transplant de rinichi, primit de la tatăl său. Rinichiul a funcţionat 3 ani şi jumătate  şi apoi femeia a trecut pe dializă. Tatăl ei, Dumitru Grădinaru, îşi aminteşte: “Am dat bani la fiecare medic în parte – câte 500 – 1000 de mărci. Nu mi-a cerut nimeni. Când am venit pentru analize am întrebat cum se face. Atât mi-au spus ceilalţi pacienţi că se dă. Atunci se făcea şi o masă festivă la medici.”  Nici Grădinarul nu are cuvinte critie la adresa şefului IUTR, doar crede că s-a exagerat cu mediatizarea cazului Arşinel.

Citeşte şi 

Mai multe despre scandalul în care este implicat Arşinel

Războiul Bendeac-Arşinel împarte lumea artistică în două tabere

După ce Mihai Bendeac l-a atacat pe Alexandru Arşinel în legătură cu transplantul de rinichi suferit recent de acesta din urmă, reprezentanţi ai lumii artistice au luat poziţie.

Mihai Bendeac îi transmite lui Arşinel pe Facebook: „Nu, domnule Arşinel! Dumneata nu meritai acest rinichi! Ai furat dreptul altcuiva la viaţă!“

Scandalul iscat de transplantul de rinichi al lui Alexandru Arşinel continuă. Actorul român de comedie şi omul de televiziune Mihai Bendeac a scris, pe pagina sa de Facebook, că Alexandru Arşinel ar fi trebuit să se folosească de notorietatea sa ca să îi determine pe oameni să îşi schimbe mentalitatea, nu să „sară peste rând“.

Arşinel îi răspunde lui Bendeac: „Să-i fie ruşine că atacă un om aflat la pământ. Eu am spus că este un actor interesant, dar joacă într-o manieră exagerată“

Arşinel spune că demersul lui Bendeac îl lasă rece, însă îi bate obrazul pentru că a ales să-l atace când este la pământ. Arşinel a precizat că niciodată nu a vorbit cu Bendeac, însă întrebat fiind despre acesta a spus că are o manieră exagerată de a juca, dar l-a catalogat ca un actor interesant.

Mesajul lui Arşinel din spital: „M-a supărat Banciu pentru că mi-a blestemat copiii”

Întrebat cel rol are presa în strestul la care e supus, Arşinel a spus: “Presa nu m-a deranjat niciodată, îi înţeleg sunt doritori să afle unele ştiri despre o persoană care dă bine la rating, dar m-a deranjat intervenţia unui individ de la B1“.

VIDEO Scandal pe rinichii lui Alexandru Arşinel. Transplantul făcut de actor va ajunge pe „masa“ Preşedintelui

Transplantul de rinichi suferit de Alexandru Arşinel la Cluj s-a transformat într-un scandal naţional. 

Stela Popescu sare în apărarea lui Arşinel în scandalul iscat după operaţia de rinichi: „Şi ce voia domnul Ungureanu? Să moară Arşinel ca să trăiască altul?“

Actriţa Stela Popescu, partenera de scenă a lui Alexandru Arşinel, care a fost operat la Cluj, zilele trecute, după ce a primit în trei zile un rinichi, sare în apărarea actorului şi respinge afirmaţiile din scrisoarea lui Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur