Bărbatul care a căzut în barajul din Gilău, scos la suprafață mort
0Echipaje de pompieri și scafandri au intervenit luni dimineața în zona barajului din Gilău, județul Cluj, pentru căutarea unui bărbat care ar fi dispărut în apă. Bărbatul a fost scos din apă mort.
UPDATE Un bărbat care s-a aruncat luni dimineaţa în apă, în zona Barajului Gilău, a fost găsit decedat de scafandrii clujeni. "Victima a fost găsită de către scafandri şi a fost adusă la mal", se arată într-o informare a ISU Cluj.Potrivit sursei citate, este vorba de un bărbat de aproximativ 45 de ani.
Echipajele ISU Cluj intervin luni dimineața într-o misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi dispărut în apă, în apropierea barajului din localitatea Gilău.
La fața locului acționează o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, barca de salvare din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca.
De asemenea, au fost alertați și scafandrii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca.