Topul celor mai bune universități din România. Conduce clasamentul o universitate din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În topul 10 al celor mai valoroase universități din România, conform celor mai importante clasamente internaționale, intră patru universități din București, trei din Cluj, și câte una din Brașov, Iași și Timișoara.

UBB cu 20 de puncte se află pe locul I al topului. FOTO: UBB

Metarankingul Universitar-2022 a fost publicat de Centrul Qualitas al UBB, ieri, în baza datelor disponibile în rankingurile internaționale ale universităților până la data de 23 noiembrie 2022.

Metarankingul Universitar a fost elaborat și publicat inițial sub egida Ministerului Educației și Cercetării în 2016, cu consultanță internațională. Între 2017 și 2021 Metarankingul a fost publicat sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români.

Metarankingul Universitar reunește principalele rankinguri internaționale ale universităților, oferind o imagine mai stabilă asupra performanței unei universități, dincolo de performanțele potențial întâmplătoare/fluctuante în anumite rankinguri specifice, se arată într-un comunicat al UBB.

Considerându-se schimbările în modalitatea de înțelegere a rankingurilor universităților și a noului demers CoARA (https://coara.eu/), din 2022 Metarankingul Universitar va fi publicat sub egida Centrului Qualitas al UBB, cu un grup de experți (coautori) interni și externi, cu metodologia elaborată de unii dintre aceștia în 2016 și folosită apoi constant între 2017-2021.

În acest fel, prezentarea rezultatelor și concluziilor într-un format mai congruent cu CoARA poate fi mai ușor realizată, practica publicării rankingurilor de o universitate (sau mai multe), cu grup extins de experți, fiind una practicată internațional (ex. rankingul Shanghai între 2003-2009; rankingul Leiden, rankingul NTU, rankingul URAP, rankingul Scimago etc.), alături de rankingurile efectuate de diverse companii private.

De-a lungul celor șapte ani de existență Metarankingul Universitar s-a impus ca unul de referință în spațiul academic și public românesc. În noul context CoARA recomandă utilizarea lui pentru analize interne ale universităților („benchmarks”) și pentru politici publice bazate pe dovezi, reamintind însă că rankingurile evaluează doar o parte din activitatea academică complexă a universităților, fără a face diferențe de valoare complete și stabile/nemodificabile.

Top 10

Topul 10 conform metarankingului Universtar-2022, care include cele mai importante rankinguri internaționale ARWU, CWUR, CWTS, NTU, QS, SCIMAGO, THE-Times, URAP, US News:

1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca - 20 de puncte

2. Universitatea din București - 16

3. Universitatea Politehnica București - 15

4. Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca - 14

5. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București - 13

6. Universitatea Transilvania din Brașov - 13

7. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - 12

8. Universitatea de Vest din Timișoara - 10

9. Academia de Studii Economice din București - 8

10. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - 8

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată