
Emilia Şercan a găsit 18,5% plagiat în teza lui Bode, UBB Cluj 2,95%. Ca să nu-şi dea cu firma în cap!
0Avem un exemplu concret de cum ar verifica universităţile suspiciunile de plagiat din tezele propriilor doctori. Am semnalat acest lucru încă de când ministrul Cîmpeanu a propus trecerea verificărilor tezelor de doctorat de la CNATDCU la universităţi. Trecem peste faptul că în 30 de ani n-am văzut măcar un singur plagiat semnalat de universităţi!

Emilia Şercan şi-a căpătat prestigiu şi credibilitate cu dezvăluirile asupra unor plagiate, în special la cele emise de Academia de Înalte Ştiinţe Militare, Academia de Poliţie şi alte universităţi.
Asupra Emiliei Şercan s-au exercitat presiuni de intimidare, de compromitere, chiar ameninţarea cu moartea. N-a cedat, iar principala „victimă” este chiar Nicolae Ciucă, încă premier, deşi preşedintele Iohannis a declarat toleranţă zero la plagiat. Toleranţa zero pentru „căţei”, nu pentru „dulăi”!
Suspiciunile de plagiat descoperite de Emilia Şercan n-au fost contrazise de nimeni până în prezent. Poate de aceea premierul Ciucă a pus justiţia să blocheze cercetarea tezei sale de doctorat.
În cazul ministrului Lucian Bode, primul semnal că ceva nu este în regulă a apărut când şi-a secretizat teza de doctorat, deşi legea îl obliga să o publice, promiţând în 2020 că o va publica într-o carte. Bineînţeles, cartea n-a apărut nici în ziua de azi. Măcar ministrul Grindeanu a tipărit coperţile unei cărţi. Ministrul Bode nici atât. Iar ministrul Apărării Naţionale, Anghel Tîlvăr, a găsit şi el o scuză pentru suspiciunile de plagiat din propria teza de doctorat: „eu scriu încet, i-am rugat pe alţii să mă ajute”! Mai cinstit a fost ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpenu, care a demisionat când s-a demonstrat plagiatul unei lucrări didactice.
Verificarea făcută de UBB Cluj, care i-a acordat titlul de doctor lui Bode
S-a întâmplat ce ne aşteptam. Comisia de Etică a UBB Cluj a găsit doar 2,95% plagiat, sau similitudini, sau erori de necunoaştere sau neaplicare a tehnicii de citare. În rest totul era ok. Mă aşteptam de la Comisia de Etică a UBB Cluj la o verificare amănunţită, folosind softuri anti-plagiat, suntem în anul 2022, totuşi.
Verificarea şi decizia Comisiei de Etică de la UBB Cluj fost contrazisă flagrant de Emilia Şercan: plagiat 18,5%!
Simţind ridicolul care acoperă universitatea unde este rector, Daniel David a anunţat imediat că:
„Au apărut suspiciuni noi în spațiul public, comisia de etică probabil se va autosesiza. Dacă nu se va autosesiza, o să cer eu să analizeze. Dar cred că se vor autosesiza, așa cum am spus”.
Ce nu înţeleg eu. O Comisie de Etică, în cazul unei bănuieli de plagiat, verifică doar suspiciunile din spaţiul public, fără să analizeze toată teza?
Emilia Şercan a descoperit text plagiat în nu mai puţin de 65 din cele 194 pagini ale lucrării. Texte plagiate pe care Comisia de Etică a UBB Cluj n-a fost în stare să le depisteze!
Simţindu-se acoperită de ridicol, Comisia De Etică de la UBB Cluj a reacţionat şi ea:
„Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație”. „Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați.”
Şi CNATDCU era în ilegalitate când verifica întreaga teză de doctorat, nu doar dovezile din spaţiul public? Cine să mai înţeleagă meandrele eticii academice din România!
Comisia de Etică nu este în stare să verifice toată teza de doctorat a dlui Bode. Doar suspiciunile apărute în spaţiul public! Restul cine-l verifică, dacă se va desfiinţa şi CNATDCU?
Mai mult, Comisia de Etică a UBB Cluj anunţă că va solicita colaborarea unor experţi străini:
„Ținând cont de interesul public față de acest caz, UBB va coopta în analiză și experți internaționali independenți”.
Aşteptăm în continuare soluţiile date de ministrul Educaţiei privind noile prevederi ale legii în privinţa plagiatului şi integrităţii academice. Următoarele probleme aşteaptă rezolvarea:
- Se trece la universităţi decizia privind plagiatele, şi se desfiinţează CNATDCU? Câtă încredere poţi avea în Comisiile de Etică am văzut în cazul Bode!
- Conducătorul de doctorat şi Comisia de referenţi, care au propus acordarea unui titlu de doctor, ce responsabilitate au dacă se constată plagiatul?
- Cine evaluează valoarea ştiinţifică a unei teze de doctorat? Rămâne autorul pe viață cu beneficiile aduse de teză, chiar dacă nu are nici o valoare ştiinţifică?
- Va păstra ministrul Ligia Deca aberaţiile propuse de Cîmpeanu, pentru a-l salva pe premierul Ciucă şi pe alţi miniştri şi demnitari ai statului?
Ministrul Ligia Deca a trecut de două termene pentru prezentarea pachetului de legi pe Educaţie. Ce să credem, că le va prezenta între Crăciun şi Anul Nou, când nu mai sunt băgate în seamă?
Domnule preşedinte Iohannis, cum e cu toleranţa zero faţă de plagiat? Mai ţineţi la acest principiu enunţat de dumneavoastră?