Surpriza neplăcută a unei turiste când a vrut să-și plătească online vacanța. „Grijă mare cu Grecia”

0
0
Publicat:

O româncă a cerut sfaturi pe un grup de Facebook rezervat turiștilor, după ce a încercat în zadar să plătească avans pentru un concediu în Grecia. Așa a aflat că nu este singura care s-a confruntat cu astfel de probleme și că riscă să rămână fără bani.

Thassos e una dintre cele mai populare insule din Grecia pentru români. FOTO Pixabay

Rezervarea concediului mult așteptat poate reprezenta o adevărată provocare și poate să dea mari bătăi de cap, iar uneori duce la situații neplăcute. Aceasta este și experiența unei femei care a vrut să plătească avansul pentru rezervarea unei vacanțe în Grecia, la Thassos, dar s-a lovit de o problemă neașteptată. Ea și-a descris experiența pe grupul de Facebook „Vacanțe do it yourself” și le-a cerut sfatul membrilor grupului.

Salutare tuturor, rog un sfat, poate v-ați confruntat cu așa ceva. Un grup de prieteni ne-am antamat vacanța de vară în Grecia și am luat legătura cu un proprietar de pensiune din Thassos. Ne-am conversat co proprietarul, atât telefonic (număr de telefon luat de pe site), cât și pe mail. Urmează să facem plata avansului în contul indicat de el pe mail, însă, la efectuarea plății, Revolut a transmis că ”this transfer can be a scam, our system identified this trasfer as suspicious and put it to pending”. Am tot verificat, totul pare în regulă, însă nu știm cum să procedăm mai departe. Voi ați pățit așa ceva, cum se poate face o verificare a veridicității contului? Muțumesc anticipat pentru răspunsuri”, a scris ea.

„Nu veridicitatea contului trebuie pusă la îndoială”

Așa a aflat că nu este singura în această situație și că și alți posesori de card Revolut au avut experiențe mai mult sau mai puțin asemănătoare. Mai grav, ea a aflat cu această ocazie că nu este exclus ca persoana căreia a fost gata să-i plătească avansul să fie un escroc. 

„Nu veridicitatea contului trebuie pusă la îndoială. Contul sigur e bun și banii vor ajunge acolo. Veridicitatea proprietarului e de verificat...”, a fost una dintre opinii.

Au existat însă și alte păreri. „Revolut face asta pentru că este o sumă mare transferată catre o persoană cu care nu ai mai avut contact. După ce faci trasnferul o sa mai ai cateva hopuri de genul asta. Măsura asta mai apare și la persoanele care nu prea folosesc Revolut în mod constant. Dar, pe scurt, este o măsură de protecție impusă automat de Revolut”, a scris cineva. 

Un răspuns asemănător i-a dat și un alt membru al grupului: „Da, eu am vrut să-mi trimit mie de pe Revolut pe cont bancar si mi-a zis Revolut că 99.5% e un cont fals. Deci, ei doar sunt precauți.”

Nivel de fraudă ridicat în Grecia

„Grijă mare cu Grecia. Nivelul de fraudă este foarte ridicat. Uneori chiar și prin Booking se pot face fraude. Plățile sunt procesate de părți terțe și nu de Booking. Sunt locații nu review-uri excelente, manageriate de agenții. În cazul nostru Detto Travel din Atena. Ni s-a părut suspect că ne-au pus să schimbăm 3 carduri pentru a trage banii, fiind totul în regulă de pe primul card. Când în final au tras banii, am văzut că nu erau trași de către Booking ci de către Detto Travel. Am căutat agenția ca să văd că au review-uri au, iar în review-uri am văzut că oamenii se plângeau de trageri de sume ulterioare șederii lor. Practic totul merge ok, nimic dubios, iar apoi la câteva săptămâni/ luni după vacanță te trezești fără bani.

A trebuit să emitem alte carduri, dar măcar am recuperat banii prin supportul de la Booking care a intervenit și a intermediat, pentru că nu aveau nici anulare gratuită”, a avertizat-o unul dintre cei deja pățiți.

„Știu doar să va zic că Revolut îmi face constant asta, chiar și când am vrut să trimit unei prietene 2 lire pentru ceva”, adăugat o colegă de forum. „Eu am pățit la fel când am folosit Revolut pentru a cumpăra o mașină . E un sistem de protecție în cazul în care transferați prima dată într-un cont necunoscut. Dacă considerați că proprietarul este ok (căutați reviewuri despre vilă/apartament) urmați pașii indicați de Revolut pentru a finaliza plata”, i-a recomandat altcineva.

„Niciodată nu se dau numărul cardului, numele și mai ales cifrele de pe spate. Trebuie să-ți trimită un link să plătești on-line, dacă nu, e o șansă foarte mare de țeapă”, a fost un alt sfat de luat în seamă de oricine face plăți online.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG