Primele declaraţii ale lui Emil Boc, după ce DNA a descins la Primăria Cluj-Napoca: „Suntem victime colaterale în această anchetă penală”

0
Publicat:

Primarul Emil Boc a făcut primele declaraţii cu privire la percheziţiile pe care DNA le-a făcut la sediul instituţiei pe care o conduce.

Emil Boc spune că ancheta DNA nu vizează activitatea Primăriei Cluj.Napoca. FOTO: arhivă

Prezent la deschiderea târgului de turism Wonder Destinations de la Cluj-Napoca, joi, 13 noiembrie, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a clarificat motivul pentru care administraţia locală a fost vizată de un control al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 „E o anchetă care e în derulare, pot să vă spun şi nu este nimic legat de metrou - pentru că am văzut că toată lumea a vorbit de metrou - dar nu are nicio legătură cu asta. Noi suntem victime colaterale în această anchetă penală. Sunt două scandaluri între doi asociaţi de la o firmă, care şi-au făcut plângeri reciproce. Noi doar am oferit documentele cerute. (...) Repet, subiectul principal vizează o plângere între două firme asociate”, a declarat Emil Boc, punctând că ancheta DNA nu afectează niciun proiect al municipalităţii şi nu există niciun blocaj din acest motiv.

Vă reamintim că miercuri, 12 noiembrie, Serviciul teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a făcut verificări ale unor documente la Primăria Cluj-Napoca. În cadrul acțiunii, biroul Direcției Tehnice a fost sigilat în jurul orei 4:00 dimineața, ca parte a procedurilor legale aflate în desfășurare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare