Fostul portar al CFR-ului, Petru Ţurcaş, dorit de Arieşul Turda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Ţurcaş are o experienţă vastă în prima ligă

Arieşul Turda doreşte să-l achiziţioneze pe Petru Ţurcaş, care a apărat poarta „feroviarilor” clujeni în perioada 2004-2008. În această săptămână, conducerea clubului va analiza exact situaţia goal-keeperului

Experienţa lui Petru Ţurcaş în prima ligă a fotbalului românesc a atras atenţia celor de la Arieşul Turda, care doresc să-l achiziţioneze pe cel care în prezent evoluează în culorile Gloriei Bistriţa. În vârstă de 33 de ani, Ţurcaş a trecut pe la mai multe echipe din prima ligă a fotbalului românesc şi de cele mai multe ori a lăsat o impresie plăcută.

În 1993, a debutat la Poli Timişoara, iar apoi a fost împrumutat la rivala din oraş, CFR, care evolua în liga secundă. Revenit la Poli, acesta a reuşit o promovare cu gruparea de pe Bega, urmând ca în al treilea sezon echipa să retrogradeze. Apoi, Ţurcaş a ajuns la Gloria Bistriţa, în Divizia A, unde a evoluat timp de patru sezoane.

După trei ani la gruparea patronată de Jean Pădureanu, portarul a ajuns la CFR Cluj, unde şi-a petrecut cea mai frumoasă perioadă din carieră. Titular incontestabil în mandatul lui Dorinel Munteanu, în echipa care a ajuns în finala Cupei UEFA Intertoto, competiţie desfiinţată între timp, Ţurcaş a pierdut încet-încet locul de titular, iar în ultimii doi ani nu a evoluat deloc, motiv pentru care şefii CFR-ului l-au vândut la Bistriţa.

Acum, Arieşul, o echipă care a încheiat turul Seriei B din liga secundă în forţă, insistă pentru serviciile fotbalistului. Preşedintele onorific al grupării turdene, Virgil Blasiu, a confirmat interesul pentru experimentatul portar:

„Da, este adevărat, Ţurcaş este un portar pe care l-am dori. Are o vastă experienţă în spate şi a jucat la echipe bune din prima ligă. Noi stăm foarte prost la capitolul portari. Oltean nu e un portar rău, dar avem nevoie de unul mai bun. Morar e slab de tot, iar Szilagyi e un junior de perspectivă, dar nu este copt pentru liga a doua. Vom discuta în zilele următoare cu Sandu Tăbîrcă, pentru a-i mai cere câteva referinţe despre Ţurcaş, iar apoi vom încerca să-l aducem”, a spus acesta.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG