Aproape 60.000 de oameni în prima zi de Untold. Şi mai mulţi sunt aşteptaţi în weekend VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi a festivalului UNTOLD a depăşit aşteptările tuturor celor prezenţi. Bucuria revederii festivalului după doi ani şi energia oamenilor au fost nemărginite. Alături de prieteni, încărcaţi cu optimism şi încredere, participanţii au savurat întregul festival.

Fie ca s-au aflat la prima lor experienţă UNTOLD, fie că au revenit şi au descoperit lucruri noi, cu toţii au trecut printr-o încărcătură emoţională unică de unde nu au lipsit nici lacrimile de fericire.     

Peste 56.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul tărâmului plin de magie UNTOLD. Artiştii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionaţi de scena principală a festivalului UNTOLD, dar şi de căldura şi energia cu care au fost primiţi de public. 

Cei mai aşteptaţi artişti au fost rapperul american Tyga, producătorul american DJ Snake, Steve Aoki, dar şi DJ-ul german Tujamo. 

Acesta din urmă a fost prezent la toate cele 5 ediţii ale festivalului UNTOLD, iar aseară a declarat că cele 2 ore petrecute pe scenă, au fost cele mai impresionante ore din viaţa lui.

„Eu şi UNTOLD avem o relaţie specială încă din primul an. Sunt foarte rare aceste legături între un artist şi un festival. Sincer să fiu, nu ştiu cum s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat această relaţie specială, dar cred că e un lucru extraordinar, pentru că a venit şi a decurs natural. Aprecierea din România este incredibilă, aproape ireală. Oamenii sunt atât de drăguţi şi sunt atât de fericit că i-am revăzut. Voi fi mereu recunoscător pentru asta, pentru că probabil e cel mai bun moment din viaţa mea, iar fanii fac totul posibil, aşa că sunt foarte fericit! ”, a declarat DJ-ul german, Tujamo.

Pe scena principală a urcat aseară şi juriul emisiunii SuperStar format din Smiley, Marius Moga, Raluk şi Carla’s Dream, emisiune care debutează în această seară la PRO TV. Şi Benny Benassi a făcut stadionul Cluj Arena să vibreze, iar Delia, pe lângă show-ul ei de la mainstage a urcat şi a făcut un moment special cu Steve Aoki. Celebra coloană sonoră a serialul CASA DEL PAPEL s-a auzit live pe mainstage-ul festivalului.

Momentul „Cake me!” a fost unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii. Tinerii aflaţi în primele rânduri au făcut pancarte cu acest mesaj şi au aşteptat ca Steve Aoki să arunce cu cele 12 torturi. Show-urile lui Tyga, Tujamo şi Steve Aoki , au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook si pe canalul de Youtube UNTOLD, precum şi pe TikTok.

Lost Frequencies a urcat pe scena Alchemy alături de Netsky

DJ-ul şi producătorul belgian, Lost Frequencies le-a făcut o surpriză fanilor aflaţi aseară în faţa scenei Alchemy. Acesta a urcat pe scenă alături de Netsky pentru celebra piesă “Here with you”. Lost Frequencies va urca şi pe mainstage-ul UNTOLD sâmbătă, 11 septembrie. Tot pe scena Alchemy au urcat aseară şi Şatra B.E.N.Z., DOC şi Caspa. Pe scena Galaxy a urcat aseară Nina Kraviz, Pan-Pot şi Cellini. Pe toate celelalte scene au concertat alţi peste 50 de artişti.  Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii şi povestea universului UNTOLD 2021: LUNA - THE RISE.

Untold 2021 - cel mai sigur loc public din România

Măsurile implementate de către organizatorii UNTOLD în acest an sunt cele mai ample măsuri aplicate până acum la evenimente în Europa. În acest sens, accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranţă şi minorii de peste 7 ani se supun aceluiaşi triaj epidemiologic.

Joi, 9 septembrie,  din toate cele peste 6600 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga ţară, acreditate UNTOLD, doar 14 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 14 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului şi au urmat protocolul medical prestabilit de autorităţi. Abonamentele lor au fost anulate pentru ediţia din acest an şi au fost transferate pentru ediţia de anul viitor a festivalului UNTOLD.

Vă mai recomandăm şi:

 

Armata e cu Untold! Cum arată standul MApN la cel mai mare festival din estul Europei FOTO

 

Imensa provocare pentru organizatorii UNTOLD, în pandemie. „Cel mai greu a fost să convingem autorităţile”

 

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji