Tragedia de pe A2, provocată de efectul de turmă. Titi Aur, campion de raliuri: „De la prima maşină a pornit, iar ceilalţi au intrat în această capcană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul în lanţ s-a produs pe 5 noiembrie pe A2 FOTO Digi TV

Campion de raliuri şi pilot profesionist, Titi Aur a explicat, sâmbătă seară, într-o intervenţie la TVR, care au fost cauzele care au provocat nenorocirea de pe A2, soldată cu patru morţi şi 56 de răniţi. Specialistul este convins că accidentul în lanţ, produs în două etape, a avut la bază efectul de turmă.


„Senzaţia că pe autostradă sunt în siguranţă şi că nu le poate apărea niciun obstacol în faţă, de exemplu o căruţă, ca pe un drum obişnuit, le-a dat acea siguranţă şoferilor că pot merge cu viteză.  Nu s-au gândit însă dacă sunt în siguranţă la o viteză de 100 km/h. Am eu timp să opresc dacă cel din faţă frânează brusc? Eu cred că a fost vorba despre efectul de turmă. De la prima maşină  a pornit totul. Iar ceilalţi au intrat în această capcană. Fără să fii teribilist, fără să faci excese când eşti la volan, intri în acest joc.

Când mergi în paralel pe autostradă, banda I şi banda II, îţi dă încredere. Deci, se poate merge cu viteză. Nimeni nu se gândeşte însă la ce se întâmplă dacă cel din faţă frânează bursc. E cam şi cum s-ar lovi de un zid. Tu, care eşti în spatele lui, mai ai timp să opreşti la 100 km/h?”, a explicat Titi Aur. Acesta crede că la accidentul cumplit de pe A2 a contribuit în mare măsură şi neprevăzutul carosabilului şi condiţiile de ceaţă densă.

Tamponări în lanţ cu 29 de maşini

Conform Ministerului Afacerilor Interne, peste o sută de salvatori au intervenit în cazul accidentului rutier produs pe Autostrada A2, la km 67, în care au fost implicate 29 maşini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane şi un camion. În accidentul din 5 noiembrie, produs în condiţii de ceaţă densă, au fost implicate 60 de persoane, dintre care patru au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Acuzaţii de ucidere din culpă şi vătămare corporală

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul accidentului în lanţ produs sâmbătă dimineaţă, 5 noiembrie, pe autostrada A2. Conform prim-procurorului Liliana Bănescu, încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală.Procurorii implicaţi în anchetarea tragediei de pe A2 spun că, deocamdată, nu se poate vorbi despre niciun vinovat. Necropsia celor 3 persoane decedate şi rezultatele probelor biologice vor atârna greu în anchetă şi probabil, dacă este cazul, vor schimba încadrarea juridică.

"Parchetul de pe lângă Judecătoria Legliu Gară a înregistrat dosarul, iar din primele date rezultă că încadrarea probabilă este de ucidere din culpă şi vătămare corporală, având în vedere că vorbim despre 29 victime rănite grav. E dificil să ne pronunţăm acum, cercetarea la faţa locului încă nu s-a încheiat. Sunt foarte multe persoane vătămate, în diferite situaţii medicale, care pot evolua pe parcurs. Având în vedere numărul victimelor, este posibil ca încadarea să se schimbe pe parcurs, în funcţia de evoluţia stării de sănătate a victimelor. Poate că va fi cu încadrare pe formă agravată ", a declarat, pentru Adevărul, Liliana Bănescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Vă recomandăm şi:

Ce mesaje afişau panourile de avertizare de pe A2 în momentul producerii tragediei. Oficialii de la Autostrăzi susţin că erau perfect funcţionale

Cum s-a produs tragedia de la Lehliu, cel mai grav accident petrecut vreodată pe o autostradă din România. Un şofer a ieşit fără să se asigure dintr-o benzinărie

Martor ocular la tragedia de pe A2: „S-a ajuns la carambol după ce un şofer a ieşit din parcare“

Ce se urmăreşte în dosarul penal deschis pentru tragedia de pe Autostrada Soarelui. Primele infracţiuni anchetate: ucidere din culpă şi vătămare corporală

Cum putea fi evitată nenorocirea de pe A2. La ce trebuie să fim atenţi când circulăm pe ceaţă, sfaturi de la poliţişti

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte