Superstiţii de Sfânta Marie Mică, ziua când plantele nu mai sunt bune de leac. De ce e interzisă munca pe 8 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima sărbătoare din cursul anului bisericesc este prăznuită de creştinii ortodocşi marţi, 8 septembrie . Se spune că de Sfânta Maria Mică sau Naşterea Maicii Domnului rugăciunile sunt mai ascultate ca oricând.

Credinţa populară spune că la această mare zi nu se lucrează. Bărbaţii nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. De asemenea, se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către femeile care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. Credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei şi împart din fructele toamnei pentru sufletul celor adormiţi. În popor se spune că şi pe femeile însărcinate care se vor ruga în această zi, Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară.

Ocrotitoarea copiilor, pomenită la fiecare slujbă

Ioachim şi Ana sunt părinţii Fecioarei Maria. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat neîncetat pentru a avea un prunc. La scurt timp, dorinţa li s-a împlinit. Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, o fiică, aleasa Domnului, pe care au botezat-o Maria.

În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate.

“Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră”, spune părintele Nicuşor Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.  

Rândunelele pleacă spre ţările calde

Credinţa populară spune că în această zi rândunelele îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ. “Este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă”, notează etnologul Tudor Pamfile în volumul “Sărbătorile la români”.

Tot pe 8 septembrie se deschide sezonul la culesul viilor, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor şi se dă startul târguilor şi iarmaroacelor de toamnă.

“Această zi a Naşterii Maicii Domnului trebuie cinstită cu bucurie şi ţinută de toată lumea. Nu se cade să lucrezi sau să faci treburi gospodăreşti tocmai în aceasta zi sfântă”, explică părintele Paul Tudorache de la biserica “Sf.Cuvioasa Paraschiva” din Călăraşi.

Legată de această sărbătoare mai există şi o altă superstiţie conform căreia cei care mănâncă bucate gătite la foc în aceste zile au şansa de a atrage asupra lor boli care îi pocesc. Se aprinde în schimb candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Vă mai recomandăm şi:

Dinastiile primarilor de la ţară. Edilii care au renunţat la mandate, după 24 de ani, pentru a-şi lăsa copiii să candideze

CTP, necruţător după cazul Djokovici: „Creşte prostia! Pentru toţi aceşti imbecili am un argument de coada vacii“

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”