Strada Plevna se reabilitează. Lucrările sunt într-un stadiu avensat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările sunt în grafic FOTO Facebook/PMC

Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, s-a aflat, la sfârşitul săptămânii, pe şantierul deschis pe strada Plevna, pentru a se asigura că reabilitarea şi modernizarea carosabilului şi a trotuarelor  se află în grafic.

"Pe strada Plevna deja se lucrează intens, au început să aducă pământ vegetal pentru însămânţarea gazonului. Suntem într-un stadiu avansat, ne încadrăm în graficele de execuţie", a precizat Marius Dulce.

În această perioadă, au loc lucrări de reabilitare între bulevardul Cuza Vodă şi strada Libertăţii. La finalul lucrărilor, tronsonul va avea 128 de guri noi de scurgere, 8 limitatoare de viteză, 21 de hidranţi şi 71 de indicatoare de circulaţie. Se lucrează la partea carosabilă, trotuare şi borduri. Conform Primăriei municipiului Călăraşi, investiţia va fi susţinută din bugetul propriu al municipalităţii.

Vă mai recomandăm şi:

Mesaj înspăimântător. Medic: Peste jumătate de milion de români vor muri de COVID! Pe ce se bazează predicţia

 

Închiderea supermarketurilor de la 18, analizată de experţi. La ce concluzie au ajuns aceştia

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa