Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de marfă şi de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor fi trase pe dreapta de poliţişti.

Oamenii legii vor desfăşura o razie la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere. La Călăraşi, acţiunea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Poliţia Română desfăşoară, până pe 19 februarie,  acţiunea TRUCK&BUS   pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de persoane şi mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL. Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.
 

Vă recomandăm şi:

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă

Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Viteza şi alcoolul fac victime. Doi tineri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi într-un cumplit accident la Tonea

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat