Prognoza meteo: Când se strică vremea. Unde se întorc ploile, cât de frig se face

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea rea se întoarce FOTO pixabay.com

Ne vom bucura de zile însorite în luna octombrie, deşi temperaturile medii lunare vor fi mai mici cu 5 - 7 grade Celsius decât în septembrie, iar nopţile vor deveni tot mai reci, avertizează meteorologii.

Marţi, 5 octombrie, confiorm Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent şi se vor situa în general în jurul celor normale în prima decadă a lunii octombrie în jumătatea de sud-est şi uşor peste mediile multianuale în restul ţării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -2 grade în cele din Carpaţii Orientali. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Dobrogea, unde pe spaţii mici vor fi posibile ploi slabe, dar şi în zonele de deal şi de munte din Oltenia şi Muntenia; noaptea cerul se va înnora parţial în regiunile vestice, iar în restul teritoriului va fi mai mult senin.

Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 60...65 km/h în sudul Banatului şi peste 80...90 km/h în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi va avea, local şi temporar, intensificări şi în celelalte zone, dar cu viteze mult mai mici. Pe alocuri va fi ceaţă dimineaţa şi noaptea, iar în centru şi nord-est izolat se va produce brumă.

În Bucureşti, meteorologii spun că valorile termice, comparabile cu cele din intervalul precedent, se vor situa în continuare în jurul celor specifice perioadei, cu o maximă de 19...21 de grade şi o minimă de 5...8 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.

Miercuri, 6 octombrie, în majoritatea zonelor, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific datei, dar cu valori diurne uşor mai scăzute decât în intervalul precedent. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în regiunile sud-estice şi la munte, dar şi în extremitatea de vest unde va ploua pe arii restrânse.

Conform ANM, noaptea, înnorările vor fi mai accentuate şi va ploua în partea de sud-vest a teritoriului, iar în celelalte regiuni cerul va fi parţial noros, cu ploi izolate. Vântul va continua să sufle tare în zona montană şi în sudul Banatului şi va avea intensificări locale şi temporare şi în restul teritoriului, dar cu viteze mai mici.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţă.

În Capitală, valorile termice diurne vor fi în scădere uşoară, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 7...8 grade.

Vă mai recomandăm şi:

 

15 secunde fatale. Ce s-a întâmplat cu avionul miliardarului Dan Petrescu înainte de prăbuşire

 

Stenogramele întâlnirii între patru ochi dintre Ceauşescu şi Tito, de la Timişoara. Ce-l neliniştea pe iugoslav

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?