Învăţătoare din Dragoş Vodă, bătută în faţa elevilor pentru calificativul "insuficient". FSLI: I-a fost învineţită faţa şi i s-a smuls păr de pe cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost agresată de o mamă nemulţumită FOTO Adevărul

Incident grav la o şcoală din comuna  Dragoş Vodă. O învăţătoare a fost bătută, ieri, de mama a doi copii cărora le predă şi care a fost nemulţumită că unul dintre aceştia a primit calificativul "insuficient". Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă, în parelel cu verificările pe care le fac poliţiştii pentru a stabili împrejurările în care s-a comis agresiunea.

Elena Mihailescu, inspector şcolar general a precizat că tânăra învăţătoare a fost agresată, iar în prezent victima este investigată pentru a obţine certificat medico-legal. Şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere intervenţia autorităţilor după ce o învăţătoare din judeţul Călăraşi a fost bătută de mama unor elevi în şcoală, în faţa copiilor. Sindicaliştii spun că nu este un caz singular şi cer Ministerului Educaţiei să declanşeze o anchetă la şcoala respectivă, iar Parlamentului să urgenteze votarea proiectului de lege prin care cadrul didactic să capete statutul de autoritate publică.

Conform unui comunicat FSLI, incidentul a avut loc la Şcoala Gimnazială Dragoş Vodă, unde învăţătoarea clasei a III-a a fost bătută de mama a doi copii cărora le predă, femeia fiind nemulţumită că unul dintre copii a primit calificativul “Insuficient”. Agresiunea a avut loc în sala de clasă, în faţa elevilor, iar în urma incidentului directorul unităţii de învăţământ a alertat Poliţia, precum şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi. 

Un nou caz de violenţă

"Colega noastră este, în acest moment, traumatizată fizic, după ce i-a fost învineţită faţa şi i s-a smuls păr de pe cap, motiv pentru care a solicitat şi eliberarea certificatului medico-legal. Totodată, vorbim şi de traume psihice, din cauza agresiunii. Este de-a dreptul şocant ce s-a întâmplat în această unitate de învăţământ cu una dintre colegele noastre, care nu a făcut altceva decât să îşi facă meseria. Este un nou caz de violenţă în şcolile din România şi cerem imperativ Ministerului Educaţiei Naţionale să nu-l transforme într-o statistică banală. Solicităm intervenţia instituţiilor abilitate pentru a ancheta acest caz, dar nu este suficient. Avem nevoie de pază în şcoli, altfel, cazurile în care oricine poate intra în unitatea de învăţământ să agreseze cadre didactice sau elevi, o poate face cu mare uşurinţă. În plus, cerem Parlamentului României să urgenteze votarea proiectului de lege prin care cadrul didactic să capete statutul de autoritate publică, ceea ce ar face ca pedepsele pentru agresori să fie mult mai mari şi să descurajeze astfel de comportamente. Dacă nu aplicăm măsuri să descurajăm agresorii, transformăm şcoala într-un loc în care pericolul poate fi la orice pas”, a declarat preşedintele FSLI Simion Hăncescu.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor