IGSU recrutează candidaţi pentru admiterea în şcolile MAI. Câte locuri şi ce specializări sunt disponibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IGSU caută salvatori FOTO Bucureşti-Ilfov

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă(IGSU) recrutează candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale care asigură formarea iniţială a personalului - sesiunea 2018.

În funcţie de locurile scoase la concurs, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot depune cereri de înscriere la sediile inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă sau cel al Bucureşti - Ilfov, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa înscrisă în cartea de identitate, astfel:

1. În instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, care şcolarizează elevi/studenţi în specialitatea "pompieri şi protecţie civilă" au fost scoase la concurs 327 de locuri, dintre care la:

- Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - Bucureşti - 37 locuri ofiţeri/bărbaţi:

- Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti, judeţul Prahova - 290 locuri bărbaţi, repartizate după cum urmează:

- subofiţer de pompieri şi protecţie civilă - 265 de locuri;

- maistru militar auto - 25 locuri.

Dintre acestea, candidaţilor de etnie romă le sunt alocate două locuri la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti şi un loc la Facultatea de Pompieri.

Suplimentar faţă de locurile scoase la concurs, candidaţilor din Republica Moldova le sunt alocate 10 locuri la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti şi 2 locuri la Facultatea de Pompieri, iar celor de cetăţenie palestiniană le sunt alocate 10 locuri la instituţia de învăţământ superior. Totodată, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au fost scoase la concurs zece locuri la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Cum sunt repartizate locurile

Numărul de locuri aprobate în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale, care şcolarizează personal pentru nevoile unităţilor Ministerului Afacerilor Interne este de 74 locuri (ofiţeri) şi 79 locuri (maiştri militari), cu diferite specializări. Acestea sunt repartizate după cum urmează:

- Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu": 21 locuri;

- Academia Tehnică Militară: 33 locuri;

- Universitatea Naţională de Apărare "Carol I": 2 locuri;

- Academia Navală "Mircea cel Bătrân": 6 locuri;

- Institutul Medico - Militar: 12 locuri;

- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I": 8 locuri;

- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia": 66 locuri.

- Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu": 5 locuri;

Studiile durează între unu şi şase ani

Pregătirea viitorilor salvatori în cadrul instituţiilor de învăţământ menţionate se va realiza într-un interval cuprins între un an şi şase ani, în funcţie de specializările pentru care vor opta, după cum urmează: şase ani la Institutul Medico - Militar, patru ani la Academia de Poliţie - Facultatea de Pompieri şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" şi Academia Tehnică Militară, trei ani la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" şi Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", doi ani la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I", Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" şi Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral Ion Murgescu", respectiv un an la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere permit participarea la probele de concurs.

Unde se pot obţine detalii

Detalii privind perioadele de înscriere, condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, precum şi etapele şi probele de concurs, pot fi consultate accesând pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - www.igsu.ro, domeniul "Informaţii utile - Admitere în învăţământul militar" sau prin intermediul departamentelor de resurse umane existente la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele de provenienţă sau din municipiul Bucureşti.

Totodată, informaţii referitoare la graficul admiterii la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - Bucureşti şi la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, datele de prezentare la concurs, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia pot fi accesate prin intermediul site-urilor unităţilor de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”