IGPF: 63 de fapte ilegale, constatate de poliţişti în ultimele 24 de ore la graniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la frontieră FOTO IGPF

Aproximativ 43.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 17.600 mijloace de transport (dintre care 9.700 automarfare) au tranzitat frontierele României, ieri, 31 mai. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 25.900 persoane cu 9.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 17.100 persoane cu 7.900 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 63 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. A fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 97.600 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.000 lei.

Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale.

Mai multe pentru tine:
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Salvator de vieți cu normă întreagă și sculptor cu har. „E ceva care te cheamă, asta simt eu”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile