VIDEO Zeci de biciclişti şi căruţaşi, opriţi de poliţie imediat după lăsarea serii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea a durat două ore

Poliţiştii unei secţii rurale au derulat o amplă acţiune împotriva căruţaşilor şi bicicliştilor care nu respectă legislaţia. Luaţi prin surprindere de faptul ca au fost opriţi din drumul lor de către oamenii legii, bicicliştii opriţi de aceştia au răsuflat uşuraţi când au văzut ca în loc de amendă primesc gratis veste reflectorizante.

Deşi majoritatea aveau o explicaţie pentru repurtarea vestei pe timp de noapte, poliţiştii i-au atenţionat ca data viitoare nu vor mai fi la fel de darnici, ci în loc de vesta vor primi amenda, cea mai mică în acest caz fiind de 870 de lei. 

Pe lângă materialele preventive, poliţiştii au oferit participanţilor la trafic veste reflectorizante, punând accent pe importanţa folosirii acestora în deplasarea pe drumurile publice, pe timp de noapte. 

Pe raza de competenţă a Secţiei de politie din Smeeni au avut loc in special în aceasta vara, cel puţin trei evenimente rutiere, în care au fost implicaţi căruţaşi. Cauza principală a fost slaba iluminare pe timp de noapte a acestor atelaje.

Acţiunea poliţiştilor va continua şi în perioada următoare, în speranţa ca atât bicicliştii cât şi căruţaşii din Smeeni vor conştientiza importanta purtării asupra lor, mai ales pe timp de noapte, a vestelor reflectorizante.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi