VIDEO Sirenele ambulanţelor au sunat în semn de protest faţă de guvernanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Buzău s-au adunat, joi, în curtea instituţiei, pentru a protesta împotriva Guvernului. Salvatorii de vieţi sunt nemulţumiţi de reducerile salariale anunţate pentru anul viitor dar şi de condiţiile de lucru. Protestul a fost unul paşnic şi a durat o oră, între orele 11 şi 12.

Au sunat sirenele, în această dimineaţă, în curtea Serviciului Judetean de Ambulanţă Buzău. Sindicaliştii buzoieni din cadrul Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa România au protestat paşnic, timp de o oră, împotriva Guvernului. 

Principala nemulţumire a sindicaliştilor este măsura Executivului privind reducerea veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018.

Angajaţii de la Ambulanţa Buzău nu sunt nemulţumiti doar de reducerile salariale anuntate de Guvern de la 1 ianuarie 2018, dar şi de condiţiile de lucru improprii.

Sindicaliştii de la Ambulanţa Buzău au anunţat că protestele vor continua, însă la scară naţională.

În timpul protestului paşnic de astăzi nu a fost afectată capacitatea normală de intervenţie în caz de urgenţă. La protest au participat în jur de 50 de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”