VIDEO Scandal în CLM Buzău, din cauza organigramei Poliţiei Locale. Ce consilier PSD a stricat planul primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou episod al războiului declansat de primarul Constantin Toma împotriva poliţiştilor locali şi un nou scandal în şedinta Consiliului Municipal Buzău. Propunerea edilului de a disponibiliza, din nou, aproape 300 de poliţişti locali, prin adoptarea unei noi organigrame a instituţiei, a stârnit numeroase tensiuni şi replici vehemente. Proiectul privind aprobarea noii organigrame nu a fost însă aprobat, scorul voturilor pro şi contra fiind egal.

El va fi suspus aprobării într-o noua şedinţă, cel mai probabil săptămâna viitoare. Extrem de supărat, primarul Constantin Toma şi-a vărsat nervii pe consilierul social-democrat Fănică Bârlă, care a votat altfel decât colegii săi şi a solicitat liderilor PSD Buzău să-l excludă din partid.

Şedinţă cu scântei, astăzi, în Consiliul Local Buzău, dupa ce primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a propus spre aprobare noua organigramă a Poliţiei Locale, din care sunt excluşi cei aproape 300 de agenţi de la serviciul de pază. Avocată poliţiştilor locali vizaţi de concedieri, Oana Tănăsică, dar şi liderii de sindicat, au încercat să îi convingă pe consilieri să nu aprobe noua organigramă. 

Totul s-a transformat rapid într-un scandal teribil. După ce avocata poliţiştilor locali i-a avertizat pe aleşi că încalcă legea aprobând proiectul, edilul Constatin Toma şi câţiva consilieri PSD au răbufnit la adresa acesteia, dar şi a liderilor poliţiştilor locali. 

În mod surprinzător, proiectul de hotărâre privind aprobarea noii organigrame a Primăriei Buzau nu a trecut de votul consilierilor locali, desi alianţa PSD-ALDE deţine majoritatea in Consiliul Municipal. Pe lângă aleşii PMP şi PNL, au votat împotrivă ori s-au abţinut şi câte un consilier PSD, şi unul de la ALDE. În aceste conditii, proiectul va fi suspus aprobării într-o noua şedinţă, cel mai probabil săptămâna viitoare. La finalul şedinţei, edilul Constantin Toma a cerut excluderea din PSD şi din Consiliul Local a alesului social-democrat Fănică Bârlă, care a votat impotriva proiectului. 

Consilierul local Fănică Bârlă a declarat ca s-a opus concedierii celor 300 de poliţişti locali pentru că nu doreşte să încalce dreptul la muncă al poliţiştilor locali, un drept câştigat de acestia în instanţă, cu sentinţă definitivă.

La începutul anului, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul intentat de Primărie la decizia Tribunalului Buzău, care a suspendat Hotărârea de Consiliu Local Municipal ce prevedea concedierea celor peste 300 de poliţişti locali. Decizia Curţii de Apel Ploieşti a fost definitivă şi irevocabilă, astfel că cei peste 300 de poliţişti locali şi-au putut pot relua posturile de pe care au fost disponibilizaţi, dar nu la şcoli, ci la Ordine Publică. 

Anterior, in toamna anului trecut, Tribunalul Buzău a decis că poliţiştii locali care primiseră preavize trebuie menţinuţi în activitate, însă juriştii Primăriei Buzău au contestat decizia şi au formulat recurs la Curtea de Apel Ploieşti. Între timp, poliţiştii locali au atacat în instanţă şi raportul Curţii de Conturi potrivit căruia trebuie să fie angajat un poliţist local la 1.000 de locuitori, un nou termen în proces fiind programat săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG