Ritual de „dezlegare” de vrăji prin arderea bateriilor unor telefoane mobile. Dosar de înșelăciune deschis în Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără este cercetată pentru înșelăciune, după ce s-ar fi folosit de metoda ghicitului, solicitându-i unei persoane două telefoane mobile pentru a le arde bateriile, în cadrul unui ritual menit să dezlege vrăji.

FOTO Shutterstock

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, oamenii legii au dat de urma unei tinere de 17 ani, din Ialomița, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă sesizată de către o păgubită în vârstă de 17 de ani, din localitatea Padina, județul Buzău.

„Din cercetări a reieșit că cele două ar fi interacționat prin intermediul unei rețele de socializare. La data de 22 ianuarie a.c., cele două tinere s-ar fi întâlnit în Buzău pentru un ritual de ghicit, context în persoana cercetată ar fi indus partea vătămată în eroare, solicitându-i două telefoane mobile pentru a le arde bateriile, invocând că acțiunea este necesară pentru dezlegarea unei vrăji”, a transmis IPJ Buzău, potrivit Agepres.

După ce ar fi primit cele două dispozitive, tânăra vizată de anchetă ar fi blocat contactul cu partea vătămată pe toate platformele de socializare.

„Păgubita ar fi povestit unei surori mai mari, care a realizat că aceasta a fost victima unei înșelăciuni şi a sesizat poliția. Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate”, informează sursa citată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, sub coordonarea procurorului de caz.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete