Petre Daea a cheltuit sute de lei la Târgul „Toamna Buzoiană”. Ce bunătăți a cumpărat

0
Publicat:

A devenit o obișnuință pentru ministrul Petre Daea să dea startul Târgului „Toamna Buzoiană”, unde timp de șapte zile fermierii locali au ocazia să-și expună roadele din noua recoltă. Ministrul Agriculturii a trecut pe la standurile producătorilor, de unde și-a cumpărat dulcețuri, băuturi, usturoi, mezeluri, brânzeturi și diferite soiuri de miere de albine.

Petre Daea a făcut cumpărături de la toți producătorii. FOTO Iulian Bunilă

Petre Daea a fost printre primii oaspeți ai ediției din acest acest an a târgului de toamnă de la Buzău și a venit hotărât să ia la rând toate standurile producătorilor buzoieni.

În slalomul făcut printre tarabele cu bunătăți, ministrul a trebuit să și guste din produse, fiind atent ca ceea ce pune în sacoșă să fie și pe placul soției și insistând să le plătească fermierilor pentru fiecare produs ales.

Ministrul Petre Daea și-a cumpărat gemuri, băuturi naturale, fructe, dar și diverse sortimente de miere de albine. A avut buget și pentru câteva licori, brânzeturi, dar și produse de carmangerie specifice Buzăului, precum cârnații de Pleșcoi.

Daea a cheltuit câteva sute de lei pe produsele care i-au făcut cu ochiul de pe tarabe. A rămas fără bani, pe la jumătatea periplului prin târg, astfel că i-a telefonat șoferului său pentru a-i spune să-i aducă portofelul.

La „Toamna Buzoiană”, producătorii autohtoni oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat. Concurența este mare, iar producătorii își îmbie clienții cu marfă frumoasă și ieftină.

Duminică, 18 septembrie, s-a dat startul unei noi ediții a evenimentului organizat de Primăria Buzău, în parteneriat cu Direcția Agricolă.

Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că, în premieră, la ediția de anul acesta a târgului agro-alimentar sunt prezenți cu standuri doar producători autohtoni de legume și fructe.

„Vă asigur că vor fi doar producători locali autentici, de usturoi, de legume, pe viticultură și pomicultură, și care au trecut prin filtrul nostru”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcției Județene Agricole Buzău.

În fiecare zi a târgului, de la ora 17.00, vor avea loc recitaluri susținute de numeroși zeci de artiști de muzică populară. Printre aceștia se numără Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Emilia Ghinescu, Traian și Valeria Ilea, Steliana Sima și Ionel Tudorache.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește