Judeţul Buzău, împânzit de poliţişti în minivacanţa de Rusalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada Rusaliilor, peste 200 de poliţişti buzoieni vor acţiona zilnic, în vederea menţinerii climatului de ordine şi siguranţă publică. Opt autospeciale cu radar şi zeci de poliţişti cu aparate „Drager” vor fi la datorie pe zeci de tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene, pentru a preveni incidentele neplăcute.

Astfel, în perioada 7 - 9 iunie, vor fi constituite aproximativ 90 de patrule de ordine şi siguranţă publică, atât pedestre, cât şi auto, ce vor acţiona zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe şapte tronsoane de drumuri naţionale şi vor utiliza, zilnic, 8 autospeciale dotate cu aparate radar.

Nu vor fi lăsate nesupravegheate nici drumurile judeţene, respectiv drumurile de acces către zonele de agrement, principala misiune a poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră constând în identificarea şi sancţionarea neregulilor care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto care vor pleca la drum să spună „NU” alcoolului, să îşi păstreze calmul în trafic, să circule prudent şi să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie. 

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu conducă în stare de oboseală, întrucât oboseala la volan poate fi fatală şi îi sfătuiesc să alterneze perioadele de conducere cu pauze de aproximativ 15-30 de minute atunci când călătoresc pe distanţe mari şi în condiţii de temperaturi ridicate.

Citeşte şi: Societatea care produce agentul termic în municipiul Buzău îşi schimbă proprietarii

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani