Video Cum a reușit o școală de la țară să aducă elevii sărmani în bănci. La toamnă înființează încă două clase VIDEO

0
Publicat:

În România, mii de elevi abandonează școala. Cu toate acestea, există o rază de speranță pentru cei care doresc să-și construiască un viitor mai bun. Într-o comună din Buzău, rata abandonului școlar a cunoscut o scădere semnificativă de 75%.

Această transformare a fost posibilă prin implementarea unor măsuri speciale pentru elevii cu situații financiare precare.

Cu peste 3.200 de locuitori, cele mai multe familii din comuna Viperești (Buzău) aleg calea străinătății, deoarece că în zonă le este foarte greu să găsească un loc de muncă. Școala este cea care a dat semnalul că pentru copii este mediul cel mai potrivit de a-și face un rost pe viitor.

„La nivelul unității școlare am format o echipă și împreună cu această echipă am mers din casă în casă și am întrebat oamenii dacă vor să-și continue studiile, fiind nevoie de aceste studii, deoarece ei sunt plecați, o parte nu mare a timpului în afară, iar ei au realizat că fără această diplomă, adeverință diplomă de opt clase, nu pot face nimic", ne-a declarat Magda Oancea.

Ajutată de autoritățile locale, Magda Oancea, directoarea şcolii, a înființat programul „A doua şansă", care îi ajută pe adulţii care au abandonat şcoala să-şi continue studiile.

„Am mers din casă în casă şi am întrebat oamenii dacă vor să-şi continue studiile, fiind nevoie de aceste studii, deoarece ei sunt plecaţi în mare parte afară, iar ei au realizat că fără această diplomă de opt clase, nu pot face nimic. Aşa am creat două clase de nivel primar cu 16 cursanţi maximum şi una de nivel secundar, cu 16 cursanţi”, a precizat directoarea școlii din Viperești.

Copiii învață împreună cu părinții 

Anamaria este una dintre tinerele care au avut norocul să facă parte din program. Are 31 de ani şi patru copii, iar în urmă cu puţin timp a reuşit să termine clasa a opta. „Asta nu e o ruşine şi este o facilitate. E cel mai bine când mergi la şcoală. Având şansa şi oportunitatea doamnei directoare. Cu mare drag am acceptat”, a declarat Anamaria Tudor.

Iar în aceeaşi situaţie sunt şi alţii. „Am vrut să le arăt copiilor mei pentru a merge și ei mai departe. Eu la vârsta mea, fiind mamă, să ajung odată cu ei la școală, să vadă că asta nu e o rușine și este o facilitate. Nu știu cum să vă explic. E cel mai bine mergând la școală", a explicat Nicoleta Ghiţă, mamă a cinci copii.

Sunt familii în sat care au și câte patru-cinci copii la școală. Părinții se plâng că dintr-un singur salariu nu pot să le asigure pachetul micuţilor. Primăria din localitate a intervenit, oferindu-le acestor copii acces la o masă caldă zilnică, transport gratuit către școală, rechizite și condiții de învățământ comparabile cu cele din marile orașe.

„Avem proiectul cu masa caldă, care este accesat de primărie și primăria se ocupă de implementarea lui. Avem dotarea școlii prin proiectul pe care care l-am făcut în PNRR cu mobilier școlar și dotarea laboratoarelor. Prin aceste proiecte cu masă caldă şi cu dotarea cu mobilier şcolar şi cu microbuzele cu transportul, eu spun că nu ar avea de ca elevii să nu fie stimulaţi şi să nu înveţe", a precizat Romi Dedu, primarul comunei Vipereşti din Buzău.

În şcolile din comuna Vipereşti învaţă 450 de elevi, iar în ultimul an rata abandounului şcolar a scăzut cu 75%.

Programe precum „Masa caldă“ sau măsurile din Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar au determinat unele familii să se întoarcă din străinătate şi să îşi înscrie copiii la cursuri. Mai mult, numărul mare de elevi înscrişi a determinat conducerea şcolii din Vipereşti să înfiinţeze două clase noi din toamnă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud