Clasă de liceu salvată de la desfiinţare, după ce sindicaliştii au anunţat proteste în faţa Ministerului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, a anunţat că în urma unor discuţii purtate luni seară cu ministrul Ecaterina Andronescu s-a reuşit ca o clasă de liceu să fie salvată de la desfiinţare. Vestea bună îi vizează pe dascălii liceului tehnologic din Beceni. Desfiinţarea clasei era prevăzută în planul iniţial de şcolarizare aferent anului şcolar 2019-2020.

Profesorii de la Beceni au fost singurii care au continuat protestele iniţiate săptămâna trecută, faţă de ordinul ministerial privind tăierea mai multor clase de liceu. 

Au obţinut aprobare pentru a protesta, marţi, în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a se reveni asupra deciziei de desfiinţare a singurei clase tehnologice de la liceul Beceni. Luni seară, însă, a venit o veste bună pentru ei: ministrul Educaţiei a cedat.

Marţi, primarul din Beceni a venit la Inspectoratul Şcolar, mulţumit de faptul că a fost salvată clasa de liceu la care vor avea acces elevii proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse. 

Între timp, au fost tipărite aproape toate broşurile ce conţin codurile speciale pentru admiterea computerizată la fiecare clasă de liceu din judeţ. După noua modificare, vor fi tipărite broşuri cu o erată referitoare la liceul din Beceni.

Absolvenţii de gimnaziu interesaţi vor putea urma cursurile la Beceni, la profilul “Resurse naturale şi protecţia mediului”.

Sindicaliştii din SÎP Buzău au anunţat organizarea de proteste faţă de ordinul ministerial prin care sunt desfiinţate clase de liceu la Liceul „Victor Frunză” din Rm. Sărat, Liceul Meserii şi Servicii, Liceul Agricol sau Liceul „Grigore Moisil”, Liceul Berca şi Liceul Beceni, ultimele cu câte o singură clasă de liceu. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă