Circulaţia pe DN 22 între Râmnicu Sărat şi Băile, închisă din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul Naţional 22 a fost închis din cauza viscolului FOTO Arhiva Adevărul

Circulaţia pe Drumul Naţional 22, între localităţile Râmnicu Sărat şi localitatea Băile, a fost închisă, sâmbătă dimineaţă, de către poliţişti, din cauza viscolului puternic care troieneşte zăpada, măsura fiind luată după verificarea tronsonului astfel încât să nu fie autovehicule blocate, potrvit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Vasile Prahoveanu, traficul pe DN 22 între Râmnicu Sărat şi Băile, între km 0+00 şi km 30+00, a fost blocat, sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 6. 00.

În zonă se înregistrează viscol puternic, iar vizibilitatea este extrem de redusă. Din cauza aceluiaşi fenomen, începând cu ora 6.30, a fost închis DJ 214 între localităţile Caragele şi Ruşeţu.

Potrivit sursei citate, în acest moment, în judeţul Buzău nu ar exista situaţii critice, cu maşini blocate sau oameni înzăpeziţi.

Pravoveanu a spus că în municipiul Buzău se înregistează -7 grade Celsius şi că toate persoanele fără adăpost au fost adunate de pe străzi şi duse la un centru de adăpost al Primăriei Buzău, pentru a se evita orice incident.

Din informaţiile primite de la Staţiile Meteorologice din judeţul Buzău, la ora transmiterii acestei ştiri se semnalează viscol cu rafale de vânt cuprinse între 9 - 13 m/s, temperatura în municipiul Buzău de minus 7 grade Celsius, iar la Râmnicu Sărat se înregistrează minus 7,3 grade Celsius.
 

La ora 7.00, se circula şi în Brăila

În judeţul Brăila, la ora 7.00, se circulă pe toate drumurile naţionale şi judeţene, însă în condiţii anevoioase, în special din cauza viscolului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Ştefan Stoian, pe DN 22, şosea închisă pe teritoriului judeţului Buzău, se circulă la Brăila până la limita cu judeţul Buzău.

"Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a instalat filtre de informare a participanţilor la trafic la ieşire din municipiul Brăila şi in localitatea Grădiştea, pentru a-i opri pe şoferi să plece la drum în astfel de condiţii meteo”, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax Ştefan Stoian.

La ora transmiterii acestei ştiri, atât în Buzău, cât şi în Brăila, toate localităţile sunt alimentate cu energie electrică, deşi viscolul este extrem de puternic, reprezentanţii Electrica apreciind totuşi că probleme ar putea apărea în cursul zilei dacă ninsoarea va continua, iar vântul va sufla cu aceeaşi intensitate.

Avertizare valabilă până duminică. la ora 18.00


Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării vor fi, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 - 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 - 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

Potrivit ANM, avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă până duminică la ora 18.00, ar putea fi prelungită până luni, cu posibilitatea de a fi emis şi codul roşu în anumite zone, conducerea instituţiei precizând că situaţia nu este "înspăimântătoare", dar este de durată.

Articole pe aceeaşi temă

Autostrada Piteşti-Bucureşti este închisă din cauza viscolului şi a zăpezii

Viscolul a pus stăpânire pe sudul ţării. A1 şi DN 22, închise din cauza vizibilităţii extrem de scăzute

Codul galben prelungeşte programul adăpostului de noapte din Ploieşti

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”