Cea mai mare horă organizată vreodată la Buzău va fi duminică, de Ziua Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Unirii va fi sărbătorită într-un mod inedit, la Buzău. Trei instituţii de cultură, Muzeul Judeţean, Centrul de Cultură şi Artă şi Teatrul „G. Ciprian”, organizează în parteneriat manifestări pe durata întregii zile, iar momentul culminant va fi ”cea mai mare horă organizată vreodată la Buzău“, de la ora 10.15.

Potrivit organizatorilor, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi în curtea interioară a Muzeului Judeţean Buzău şi vor forma o horă care să înconjoare clădirea. Înainte însă, de la ora 10.00, va avea loc prezentarea steagurilor de identificare a structurilor subordonate Diviziei 2 Infanterie Getica.

Începând cu ora 10.45, la parterul Muzeului Judeţean va avea loc vernisajul expoziţiei ,,Alexandru Ioan Cuza la Buzău“, iar de la ora 11.00, în sala Teatrului „G. Ciprian” va avea loc spectacolul de muzică populară susţinut de artiştii Centrului de Cultură şi Artă Buzău.

De la ora 12.00, în amfiteatrul Muzeului Judeţean va fi prezentat volumul ştiinţific „Cimitirul Medieval de la Piatra Neamţ – Dărmăneşti. Cercetările preventive din anul 2012”, iar după ora 12.20, tot în amfiteatru este programat spectacolul de poezie şi cântece susţinut de elevii şcolilor din Haleş şi Brătileşti.

Cu începere de la ora 12.30, tot în sala amfiteatru, va avea loc o masă rotundă cu tema „Alexandru Ioan Cuza şi Mica Unire”, eveniment organizat cu sprijinul Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Buzău.

Buzoieni prezenţi duminică la evenimentele dedicate Unirii au ocazia să viziteze, în cadrul Muzeului Judeţean şi expoziţiile: Grupul Ex DIVID - artă contemporană, Istoria saxofonului şi expoziţiile de artă plastică ale muzeului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani