Se deschide pasajul suprateran de la Domnești

0
Publicat:

Pasajul suprateran de la Domnești de pe centura Capitalei - unde lucrările au fost reluate în vara lui 2020, după aproape doi ani de blocaje - va fi deschis la sfârșitul acestei săptămâni.

Pasajul de la Domnești este primul de tip giratoriu suspendat care va fi deschis pe centura Capitalei. Săptămâna trecută, pe lângă marcaje și semnalizare, s-au făcut și lucrările de iluminat, iar pentru prima dată pasajul a fost iluminat noaptea. Conform secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, sistemul de iluminat public este dotat cu telegestiune, permițând astfel reglarea intensității luminii în funcție de trafic și lămpi LED, care vor consuma în total maximum 22 kWh.

Noul pasaj va ajuta câteva zeci de mii de persoane care s-au mutat în ultimii ani atât în Prelungirea Ghencea, cât şi în localităţile din jurul Capitalei, precum Domnești sau Clinceni. În plus, cei care vor circula pe Centura Capitalei nu vor mai avea de așteptat în intersecția cu Prelungirea Ghencea. În fine, șoferii care vin dinspre Domnești spre Capitală nu vor mai avea surpriza să prindă bariera pusă la intersecția cu linia ferată.

Reamintim că primele lucrări la pasajul de la Domnești au început în 2018 în baza unei autorizații de construire parțiale, dar restul proiectului s-a blocat din mai multe motive.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model