Primăria Capitalei riscă falimentul dacă nu primește mai mulți bani de la Guvern, avertizează Ciprian Ciucu
0Primarul general al municipiului București, Ciprian Ciucu, a declarat că administrația locală se află într-o situație financiară critică și riscă să intre în faliment dacă nu vor fi majorate sumele primite din cotele alocate de Guvern.
Edilul a explicat, miercuri seară, că la început de an Primăria funcționează, conform legii, cu un venit echivalent cu a douăsprezecea parte din bugetul pe anul trecut, iar în prezent în conturile instituției mai sunt doar 20 de milioane de lei, sumă pe care a comparat-o cu averile unor politicieni.
„Cert este că în acest an, aşa este legea, până îţi votezi bugetul, ai 1/12, adică 12 luni are anul, iei 1/12 şi am primit doar 317 milioane care s-au dus deja, nu mai există banii aceia, în conturi. Au plecat şi la salarii. Adică banii, mai sunt 20 de milioane şi am zis că sunt politicieni care au conturi sau pe la cearşaf mai mult de 20 de milioane. Şi unii au interpretat că eu mă plâng”, a spus Ciucu, invitat la Digi24.
Primarul general a subliniat că Primăria Capitalei nu încasează direct taxe și impozite locale, fiind dependentă aproape exclusiv de fondurile alocate de Guvern, ceea ce o face extrem de vulnerabilă financiar.
Ciprian Ciucu a precizat că există soluții pentru redresarea situației, însă acestea nu pot fi aplicate peste noapte și presupun reforme ample, comasări și restructurări, care trebuie pregătite atent pentru a evita blocajele în instanță.
„Am soluţii, dar nu pot să le aplic acum şase luni. Soluţiile vor fi aplicate progresiv, imediat, trebuie pregătite, trebuie foarte bine gândite să nu avem probleme în instanţă. Pentru că vor fi comasări, vor fi restructurări. Eu voi face partea mea, ce ţine de mine, voi face ca primar.”
Acesta a adăugat că sprijinul Consiliului Local va fi esențial pentru aprobarea măsurilor, însă a avertizat că fără o alocare mai mare de fonduri de la nivel central, eforturile administrației locale nu vor fi suficiente pentru a evita colapsul financiar.
„Consiliul Local va trebui să ofere sprijinul să voteze, dar nu va fi suficient. Pentru că ne uităm la cifre. Primăria Capitalei trebuie să primească mai mulţi bani din cote, pentru că în acest moment, dacă acest lucru nu se întâmplă, intrăm în faliment. Ce pot să vă zic? Eu o să cresc veniturile, să fie foarte clar, o să tai cheltuieli, să fie foarte clar”, a mai declarat edilul.
În cadrul emisiunii, primarul Ciprian Ciucu, a mai vorbit despre situația bucureștenilor care îngheață în case, în contextul în care peste 3.000 de clădiri din Capitală au rămas fără apă caldă și căldură chiar în perioada cu cele mai scăzute temperaturi din această iarnă.