Lipan Ţăndărică refuză să cânte la Târgul din Piaţa Victoriei: „Este piaţa celor care doresc să se manifeste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Lipan Ţăndărică a anunţat, vineri, pe Facebook, că refuză să cânte în Piaţa Victoriei, la Târgul de sărbători organizat de Primăria Capitalei. Artistul a spus că acest loc aparţine „celor care doresc să se manifeste“.

„Eu am cântat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Universităţii, fiind locurile istorice unde se organizează Târgul de Crăciun. Piaţa Victoriei este piaţa celor care doresc să se manifeste, nu un loc al muzicii, culturii sau diversiunii. În oricare dintre cele două locuri cânt cu drag şi îmi doresc să transmit energia şi vibraţia mea românilor cu ocazia Centenarului“, a scris Ovidiu Lipan Ţăndărică pe Facebook.

Primăria Capitalei a anunţat, joi, că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă va fi deschis în perioada 5-17 decembrie, în Piaţa Victoriei. PMB a anunţat că în cadrul acestui eveniment vor cânta artişti precum: Maria Dragomiroiu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Andra Gogan, precum şi Gaşca Zurli şi Orchestra Naţională Valahia.

Primarul Gabriela Firea a explicat, miercuri, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de întâlnire a celor care protestează faţă de legile justiţiei şi cer demisia Guvernului, afirmând că „accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină“. Firea a respins acuzaţiile potrivit cărora ar încerca să blocheze manifestaţiile şi, făcând apel la spiritul Crăciunului, a îndemnat la bucurie în „luna darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului“.

Imediat după apariţia informaţiei privind organizarea unui târg în Piaţa Victoriei, pe pagina de Facebook Corupţia Ucide a apărut mesajul „NU plecăm din Piaţa Victoriei!“. „Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată“, au anunţat cele 10 organizaţii semnatare ale postării, Asociaţia Civică ProFest, Coruptia Ucide, Dăruieşte Viaţă, Evoluţie in Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenţa, România Vie.

Premierul Mihai Tudose a declarat că decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste. Gabriela Firea spune că nu vrea să comenteze afirmaţiile premierului, preferând să îşi canalizeze „gândul şi energia“ către cinstirea eroilor şi identitatea naţională, în contextul zilei de 1 Decembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil