Femeia lovită de un cablu STB în București a murit. Era internată la Spitalul Pantelimon

0
Publicat:

Femeia de 69 de ani care a fost grav rănită după ce a fost lovită de un cablu al rețelei STB a murit la Spitalul Pantelimon, unde era internată de două zile, notează Observator News. 

FOTO: Facebook/ Info Trafic București și Ilfov

Accidentul s-a produs în intersecția Calea Dudești – Șoseaua Mihai Bravu, una dintre cele mai circulate zone din Capitală. În momentul incidentului, cablurile care susțin rețeaua electrică de tramvai erau mai joase decât în mod normal — cu aproape doi metri sub înălțimea de siguranță de 5,5 metri.

Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui camion, a agățat cu vehiculul firul coborât, care s-a rupt și a lovit-o în plin pe femeia aflată pe trotuar.

Martorii spun că victima a fost resuscitată aproape o oră pe asfalt, sub privirile trecătorilor. Deși medicii au reușit să o readucă la viață, inima i s-a oprit din nou în ambulanță, pe drumul spre spital.

În momentul producerii accidentului, o echipă STB efectua lucrări în zonă. Reprezentanții societății de transport susțin că toate măsurile de siguranță ar fi fost respectate.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de tragedie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG