Cum a reușit șoferul unei mașini de gunoi să obțină acces în aplicațiile bancare și să contracteze credite de peste 110.000 de lei în numele a două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii Direcției Generale a Municipiului București - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice au pus în executare, marți, un mandat de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și fraudă informatică.

Tânărul a contractat creditele direct din aplicațiile victimelor. FOTO Shutterstock

„Din probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 09 mai - 26 iunie 2025, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, ar fi obținut în mod fraudulos credențialele de acces în aplicațiile bancare și ar fi contractat în numele a două persoane vătămate mai multe credite, în valoare totală de peste 110.000 de lei”, se arată într-un comunicat al PMB.

Din cercetări a reieșit faptul că ulterior, prin accesarea conturilor bancare ale persoanelor vătămate, suspectul ar fi transferat suma de bani menționată anterior în contul bancar administrat de către acesta.

„Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 11 noiembrie 2025, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză”, se mai arată în comunicat.

Cum a reușit tânărul să aibă acces la datele bancare ale victimelor

Bărbatul de 28 de ani lucra la Salubritate cu cele două persoane vătămate, ca șofer pe mașină care ridică gunoiul.

Când cele două persoane vătămate coborau să ridice tomberoanele își lăsau telefoanele în mașină. Așa a profitat șoferul de ocazie, le-a instalat aplicațiile de internet banking pe telefoane, apoi, direct din aplicație, a făcut cinci credite de nevoi personale.

După ce banii au intrat în conturile persoanelor vătămate, bărbatul de 28 de ani a transferat sumele în contul lui.

Tânărul a fost dus la audieri

Suspectul a a fost depistat și condus la audieri, urmând ca în cazul lui să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

„Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și fraudă informatică”, mai precizează PMB.

Amintim că o femeie de 53 de ani, suspectată că a obținut un credit de 45.000 de lei falsificând semnătura girantului, este cercetată într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu.

O femeie din județul Suceava a rămas fără 50.000 de lei după ce a fost înșelată de un bărbat care s-a dat drept reprezentant al Băncii Naționale a României. Individul a convins-o să ia un credit pe numele ei și să transfere banii într-un „cont de siguranță”, sub pretextul că astfel își va proteja economiile.  

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța