Cum a păcălit nea Costică ursoaica GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân din comuna argeşeană Cicăneşti a scăpat miraculos din ghearele fiarei, prefecându-se mort, după ce a lovit-o cu un băţ peste bot.

ATENŢIE IMAGINI ŞOCANTE!

Constantin Badea (67 de ani), internat la Spitalul Municipal din Bucureşti, a povestit pentru „Adevărul de Seară” că a ajuns acasă pe propriile picioare, deşi ursoaica l-a sfâşiat şi aproape i-a smuls un plămân.

Om învăţat cu greul, nea Costică nu-şi arată deloc vârsta. Dacă n-ar fi avut ghinionul să fie surprins de o ursoaică cu pui, duminica trecută, când ieşise la cosit la marginea pădurii de la Schitu Văleni, poate că ar fi trecut ani buni până să ajungă la doctor cu o problemă de sănătate.

„Prin păduri am umblat de când mă ştiu şi niciodată nu mi-a fost frică de animale. O dată, când eram mecanic de funicular, mergeam pe Transfăgărăşan, spre Cabana Oticu, iar pe drum am întâlnit, într-un petec de poiană, doi urşi cu doi pui, care se jucau. Pentru că am stat nemişcat, am scăpat. Ursul doar a mormăit, iar ursoaica m-a scuipat şi m-a umplut de bale, apoi au fugit toţi”, povesteşte bărbatul.

„M-a ridicat şi a dat cu mine de pământ”

Omul spune că, duminică, ursoaica i-a apărut brusc la doi metri în faţă, venind dintr-o vale şi l-a atacat. Era agresivă pentru că avea pui, e de părere nea Costică.

„M-a împins cu pieptul, m-a dat de-a rostogolul, apoi a pus laba dreaptă pe pulpa mea dreaptă şi m-a muşcat de umeri, de auzeam cum îmi pârâiau oasele. După aceea m-a întors cu faţa în jos şi m-a muşcat de spate. Începuse să mă miroasă şi cred că voia să mă lase, dar, din păcate, pentru mine, am întins mâna dreaptă după un băţ vrând să o lovesc. S-a înfuriat şi m-a muşcat de trei ori de cap, apoi m-a ridicat la o jumătate de metru şi a dat cu mine de pământ, de două ori. Atunci m-am rugat la Dumnezeu să o alunge, să apuc să ajung acasă. Nu mai mişcam, aşa că s-a potolit, a pus peste mine frunze şi pământ şi a fugit, chemându-şi puii. Dacă mă făceam mort de la început, mă lăsa mai repede. Aşa, mi-am făcut-o cu mâna mea”, recunoaşte bărbatul.

Fără să-şi piardă cumpătul, omul s-a ridicat şi a fugit, plin de sânge, spre casa lui, care era la vreo 500 de metri distanţă.

„Când am intrat în curte, prima care m-a văzut, a fost nora mea. Sângele îmi curgea şiroaie, din cap până în picioare, iar în spate mi se vedea plămânul. Am căzut în genunchi şi în cap şi am mai apucat să zic «Ursul! », după care m-am prăbuşit.

Noroc că era acasă şi băiatul meu, Gheorghe, care, a chemat salvarea şi, împreună cu vecinii, m-au pus pe o scară şi m-au scos la drum, de unde m-a luat ambulanţa. Am mers întâi la spitalul din Curtea de Argeş, apoi la Piteşti şi, luni am  fost adus la Bucureşti. Am fost tot timpul conştient. Iar doctorii s-au purtat tare bine cu mine”, îşi încheie Badea Constantin povestea.

Mare noroc a avut

În opinia medicului Cătălin Bărbulescu, de la secţia de Chirurgie toracică a Spitalului Municipal,bărbatul a avut noroc.

„Este ciudat faptul că ursul doar l-a muşcat, producându-i plăgi penetrante şi nu prin sfâşiere. De asemenea, familia i-a fost alături şi l-a ajutat cu medicamentele pe care spitalul nostru nu a putut să i le asigure. Medicii care i-au acordat îngijirile de urgenţă au manageriat foarte bine cazul. Iar rănile, deşi extrem de dramatice, ca aspect, nu au fost profunde. Este un om sănătos şi se va face bine, complet. A avut noroc”,  a concluzionat medicul Bărbulescu.



Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile