Cum a ajuns o tânără să fie agresată sexual în tren. Pedeapsa primită de prădătorul recidivist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânăra circula cu trenul Chişinău Bucureşti FOTO CFR Călători (Arhivă)

O sentinţă recentă a Judecătoriei Ploieşti arată riscurile călătoriei cu trenul, în special pentru fetele care circulă singure pe timp de noapte. Dosarul arată modul în care o fată de 18 ani din Iaşi a fost agresată sexual în compartimentul de tren în care dormea în drumul spre Bucureşti.

Judecătoria Ploieşti a pronunţat o primă sentinţă într-un dosar de agresiune sexuală în care a fost trimis în judecată un bărbat de 38 de ani, recidivist, acuzat că, în timp ce circula cu trenul Chişinău-Bucureşti, a agresat o fată de 18 ani care a urcat în tren la Iaşi şi care dormea în compartimentul în care circula singură.

Agresiunea a avut loc în în data de 08.10.2020, în jurul orei 03:50. Tânăra de 18 ani mergea cu trenul de la Iaşi la Bucureşti pentru a se întâlni cu prietenul său.  Fata circula singură în compartiment, iar pentru că era obosită s-a întins pe una dintre banchete pentru a dormi.

A intrat în vorbă cu fata, apoi a agresat-o

În timp ce dormea, fata a auzit uşa deschizându-se şi l-a văzut pe agresor intrând în compartiment. După ce a aprins lumina, bărbatul a întrebat-o pe tânără câţi ani are, unde locuieşte şi unde merge. Fata a povestit că, fiindu-i teamă şi pentru a evita o situaţie conflictuală, a răspuns la întrebări.

Prădătorul sexual a continuat apoi să îi facă avansuri fetei, spunându-i că este frumoasă şi că are ochii frumoşi. După aceea, bărbatul i-a cerut fetei să îşi dea masca de protecţie jos pentru a o vedea mai bine. De teamă că bărbatul s-ar putea enerva, fata şi-a dat jos masca.

„Inculpatul s-a aşezat pe bancheta de lângă persoana vătămată şi a început să o atingă cu mâna pe piciorul stâng. Fiind cuprinsă de teamă şi surprinsă de acest gest, persoana vătămată nu a ştiut cum să reacţioneze în acel moment. Apoi inculpatul a încercat să o îmbrăţişeze, atingând-o cu mâna stângă pe sâni şi pe spate. În acest moment, persoana vătămată i-a cerut pe un ton ridicat să înceteze să o mai atingă, iar inculpatul i-a cerut să stea liniştită că nu-I face nimic”, au arătat procurorii.

Ca să scape, fata a ieşit din compartiment spunând că merge până la baie. După ce a ieşit pe culoar s-a dus la primele persoane care i-au ieşit în cale şi le-a spus că a fost agresată sexual. Când unul dintre călători s-a dus să îi ia fetei bagajul din compartiment, agresorul dispăruse.

În scurt timp a apărut şi şeful de tren, căruia victima i-a spus ce s-a întâmplat. Şeful de tren l-a căutat pe agresor şi l-a găsit închis în  toaletă. Adus în faţa victimei şi a martorilot, agresorul a recunoscut că „a atins persoana vătămată, jignind-o ulterior şi spunându-i că violul este ceva normal şi dacă voia să o agreseze, putea să o facă”.

Ulterior, ca să scape, agresorul a spus că se duce la toaletă, iar după ce şeful de tren a anunţat Poliţia, bărbatul a sărit din tren înainte ca trenul să oprească în Gara Ploieşti Sud. În aceeaşi dimineaţă, agresorul a fost, însă, prins de Poliţie, iar în urma anchetei a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

Condamnat cu executare

Dosarul de agresiune sexuală a fost trimis în judecată la Judecătoria Ploieşti, iar un judecător de aici l-a condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pe agresor, care este recidivist, fiind eliberat în septembrie 2020 din închisoare, unde a ajuns pentru furt.

„Inculpatul nu a înţeles imperativul de a nu mai fi implicat în fapte antisociale şi, în loc să-şi revizuiască atitudinea faţă de lege şi faţă de ordinea socială şi să profite de o nouă şansă din partea organelor judiciare, a perseverat în încălcarea ei, procedând la săvârşirea de noi fapte penale la numai o lună de la punerea în libertate.

Instanţa va avea în vedere şi gravitatea faptei comise (infracţiuni îndreptate împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale a persoanei vătămate), circumstanţele personale (inculpatul fiind în stare de recidivă postexecutorie), modul şi circumstanţele de comitere a faptei (pe timpul nopţii, împotiva unei persoane de 18 ani, aflată singură într-un mijloc de transport în comun), şi relaţiile sociale presupus a fi fost încălcate (fapta aducând atingere liberăţii integrităţii sexuale a victimei, precum şi integrităţii fizice şi psihice a acesteia).

De asemenea, se reţine faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul a negat parţial săvârşirea faptei, în sensul că ar fi avut consimţământul persoanei vătămate, iar în cursul judecăţii acesta a recunoscut săvârşirea faptei sub toate aspectele”, a arătat Judecătoria Ploieşti în sentinţă, care nu este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare