Turistă accidentată, salvată cu elicopterul din Munţii Piatra Craiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O femeie a fost salvată din Munţii Piatra Craiului cu ajutorul unui elicopter FOTO Adevărul

O femeie de 43 de ani a suferit un accident în Munţii Piatra Craiului. Pentru ca victima să poată fi salvată a fost nevoie de intervenţia unui elicopter

O femeie de 43 de ani a suferit un accident în Munţii Piatra Craiului, în zona Vârfului Ţimbalu. Pentru ca victima să poată fi scoasă din locul în care se afla a fost nevoie de intervenţia unui elicopter SMURD, care s-a folosit de troliu. 

„Persoana a fost coborâtă cu elicopterul SMURD la baza muntelui, de unde a fost preluată de o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Braşov în vederea transportului la UPU - Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţii suplimentare. Persoana prezintă politraumatisme, este conştientă, stabilă hemodinamic şi respirator”, a precizat plutonierul adjutant Adrian Lăcătuşu, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Numărul accidentelor pe munte în judeţul Braşov este în creştere în ultima vreme, astfel că salvamontiştii atrag atenţia turiştilor să nu se aventureze pe munte dacă nu sunt echipaţi corespunzător şi să respecte regulile. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cel mai mare festival al berii din România, detalii despre pregătiri. Cu ce surprize vine Oktoberfest

În plină vară, Muntele Tâmpa arată ca toamna. Explicaţiile unui inginer silvic

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa