RAT Braşov, locul I în Topul Naţional al Firmelor 2016. Surpriza: cine a ridicat premiul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Braşov i-a fost acordat ieri, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor 2016, Premiul Naţional – Locul I, distincţia fiind primită din partea R.A.T. Braşov de către Aurel Scoican, unul dintre cei mai buni conducători de autobuz ai Regiei, cu o experienţă de peste 15 ani în activitatea de transport public de persoane.

Prestigiosul eveniment naţional, ajuns la ediţia a XXIII-a, este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi recompensează eforturile celor mai performante companii, pe diferite domenii de activitate.

În ceea ce priveşte desemnarea de către conducerea R.A.T. Braşov a lui Aurel Scoican ca reprezentant la Gala Topului Naţional al Firmelor, trebuie menţionat că aceasta nu a fost întâmplătoare, ea reprezentând recunoaşterea meritelor deosebite ca angajat al Regiei, certificate de scrisorile de mulţumire şi apreciere primite de la călători.

De asemenea, această decizie a fost luată din dorinţa managementului R.A.T. Braşov de a pune accentul pe contribuţia angajaţilor la activitatea Regiei şi, în special, pe activitatea conducătorilor auto, ca principală resursă umană în activitatea de transport public de călători.

La ora actuală R.A.T. Braşov numără circa 850 de angajaţi, iar Aurel Scoican îşi desfăşoară activitatea de conducător auto atât pe un autobuz care circulă pe raza municipiului Braşov, cât şi pe un autocar destinat efectuării unor curse speciale.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €