Poliţia Locală asigură forţe sporite în zonele aglomerate ale Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia locală va interveni cu forţe sporite de sărbători FOTO Poliţia Locală Braşov

Echipe ale POliţiei Locale de intervenţie, rutieră şi de ordine şi linişte publică au luat la periat toate zonele adiacente centrelor agroalimentare din oraş, respectiv pieţele Astra, Dacia şi Tractorul.

Deşi oamenii legii sunt permanent în misiune în aceste zone pentru menţinerea unui climat civilizat şi a unui mediu curat în municipiu, de această dată Poliţia Locală a dislocat concentrat forţe sporite în zonele comerciale aglomerate ale oraşului.

Agenţii celor trei structuri din cadrul instituţiei braşovene au acţionat simultan conform planului de măsuri, astfel că echipele au patrulat încontinuu pe străzile principale, în zonele comerciale ale pieţelor menţionate, dar şi pe aleile dintre blocuri pentru a-i descuraja pe cei certaţi cu legea. În vizorul echipelor de la Locală au intrat toţi aceia care au încălcat normele cu privire la desfăşurarea activităţilor de comerţ ambulant din apropierea marilor pieţe, parcările ori staţionările în locurile nepermise, dar şi alte aspecte legate de necesitatea intervenţiei echipajelor de agenţi.

„Deşi acţiunile de acest gen vor continua şi în urmatoarea perioadă, precizăm faptul că doar în intervalul celor două zile de acţiuni cu efective mărite s-au aplicat 104 de sancţiuni contravenţionale celor ce nu au înţeles obligativitatea de a respecta prevederile legale. Cuantumul amenzilor s-a ridicat la suma de aproximativ 19.000 de lei”, a precizat directorul executiv al Poliţiei Locale Braşov, Nicolae Aldea.

Pe linie de respectare a prevederilor Codului Rutier s-au aplicat inclusiv 114 de puncte penalizare pe permisul de conducere pentru cei care şi-au lasat maşinile la întâmplare, fără să ţină cont de aglomerarea produsă oricum în aceste zone, dar şi fără să ţină cont de ceilalţi cetăţeni nevoiţi să facă slalom printre autovehicule.

Având în vedere faptul că urmează minivacanţa de 1 Mai şi perioada Sărbătorilor de Paşte, Poliţia Locală va asigura ordinea şi siguranţa publică în toate zonele, pentru confortul braşovenilor şi turiştilor în zonele de agrement, unde îşi vor petrece timpul liber.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie