O copilă de patru ani a căzut de la etajul II al unui bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva

Micuţa s-a urcat pe balustradă şi s-a dezechilibrat, căzând în gol de la o înălţime de peste şapte metri.

Fetiţa era acasă cu tatăl ei, într-un apartament din cartierul Combinat din Făgăraş, însă, la un moment dat, a ieşit pe balcon, scrie „Bună Ziua, Făgăraş!". Fetiţa s-a urcat pe balustradă şi s-a dezechilibrat, căzând în gol de la o înălţime de peste şapte metri. Copila a scăpat teafără, cu doar câteva zgârieturi şi un umăr dislocat.

La locul incidentului au ajuns un echipaj de poliţie şi o ambulanţă. Medicii i-au acordat primul ajutor, apoi au transportat-o la spitalul din Făgăraş, unde i s-a stabilit diagnosticul de politraumatism produs prin cădere şi fractură a umărului stâng. Copila a fost transportată la Spitalul Judeţean din Braşov pentru investigaţii amănunţite, scrie brasovultau.ro.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare