Motivul pentru care ai putea crede că noile cartiere ale Braşovului sunt pustii. Explicaţiile directorului de la Statistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovenii din cartierele noi nu vor să fie recenzaţi FOTO korter.ro

În cartierele noi din Braşov sunt foarte multe persoane care nu îi primesc pe recenzori, iar aceasta conduce la o cifră mai mică a locuitorilor decât cea reală, în urma Recensământului. Implicit, şi fondurile alocate Braşovului vor fi mai mici decât cele necesare

Fruntaş la autorecenzare, judeţul Braşov a ajuns printre ultimele din ţară după ultima etapă a Recensământului. Doar 85% dintre cetăţenii judeţului au încheiat cu succes recenzarea, iar 86.000, împărţiţi în mod egal între municipiul reşedinţă şi restul judeţului, nu au oferit până acum datele solicitate. 

Acum, în centrele de recenzare din oraş, oamenii aşteaptă zeci de minute la rând, dar, chiar şi aşa, va fi dificil ca toată lumea să fie recenzată. O situaţie nedorită se întâlneşte în cartierele noi ale oraşului, care par nelocuite, dacă ar fi să ne luăm după datele culese la recensământ. 

„Pe oamenii aceştia, pe tinerii din cartierele noi, nu-i interesează că n-au şcoală, n-au grădiniţă, n-au apă, n-au canal, dar vor, în schimb, să existe de toate. Însă, când vine vorba să se recenzeze, sunt, nu ştiu, lipsiţi de conştiinţă sau nu înţeleg despre ce este vorba. Nu pot să îmi explic, pentru că am avem pretenţii, cel puţin, de la dumnealor. Sunt tineri, sunt bine pregătiţi, dar nu îi interesează probabil viitorul lor şi al copiilor lor”, a spus Ion Popescu, director DJS Braşov. 

Multe dintre localităţile din judeţ s-ar putea confrunta cu o situaţie nedorită. Datele utilizate din 2024 vor fi cele de la acest recensământ, astfel că oraşele şi comunele ar putea pierde sume importante din cauza faptului că vor trece într-o treaptă inferioară în ce priveşte numărul de locuitori. 

„Unii din administraţiile locale sunt inconştienţi de faptul că începând cu anul 2000 20 şi 4 numărul populaţiei rezidente adică şi şi rezultă la acel acensământ este bătut în cuie, acel număr va fi folosit. Sunt localităţi care în care gradul lor este undeva, să zicem de gradul 3 dacă nu ajung la o populaţie respectivă să rămână la gradul 3 cu o boală la gradul 2 ăsta este un fenomen pe care îl priveşte, mă rog, priveşte administraţia locală respectivă, dar în general banii, fondurile de la bugetul de stat, de la Uniunea Europeană vor veni în funcţie de această populaţie”, a mai explicat Ion Popescu. 

Chiar şi salariile din primării, inclusiv cele ale edililor şefi, vor scădea, dacă localităţile vor figura cu mai puţini locuitori. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică amintesc că datele culese la recensământ nu vor fi utilizate de alte instituţii ale statului. De asemenea, cei care locuiesc în chirie sunt cei care trebuie să recenzeze gospodăria, şi nu proprietarul. 

Recensământul se va încheia duminică, 24 iulie, iar cei care nu au participat riscă amenzi usturătoare, cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei de membru de familie. Cei care vor să se recenzeze o mai pot face fie acasă, dacă recenzorul a anunţat data când vine, fie la centrele situate în mai multe puncte din oraş, ale căror adrese sunt disponibile pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Braconier prins după ce a vânat ilegal o mândreţe de cerb. Avea acasă 200 de kilograme de carne de căprioară

Un „copac urban”, dotat cu ventilatoare care purifică aerul, va fi montat la Braşov. Instalaţia are capacitate de filtrare egală cu cea a 275 de pomi 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța