Investiţie de criză la Braşov: trotuar dublu,în mijlocul câmpului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Plugarilor, pe o porţiune de doi kilometri, spaţiul destinat pietonilor a fost dublat fără nicio explicaţie. Investiţia care este de-a dreptul inutilă nici măcar nu figurează în planurile edililor, ci a fost făcută, se pare, din „iniţiativa" constructorului.

În vremuri de criză, când toată lumea se gândeşte cum să reducă costurile, la Braşov, risipa pare a fi pe primul plan. De exemplu, strada Plugarilor, care face legătura între cartierul Bartolomeu, zona Cimitirului Central, şi cartierul Stupini, a fost reabilitată începând din luna iulie, turnându-se un covor asfaltic. Apoi, muncitorii s-au apucat să pună şi borduri pe margine, dar numai pe partea dreaptă şi să construiască şi un trotuar. Până aici, nimic neobişnuit, dar totuşi, dacă ne gândim că pe respectiva stradă nu prea este trafic pietonal deja ne punem un semn de întrebare.

Mai mult, săptămâna trecută, muncitorii s-au apucat de lucru la un nou... trotuar, dar nu pe partea stângă a străzii, cum ar fi fost logic, ci tot pe partea dreaptă. Practic, din bordura care delimita trotuarul de câmp au mai construit încă unul. Trotuarul are o lungime de aproximativ doi kilometri şi o lăţime de aproape trei metri, după dublare. Un spaţiu generos, pentru pietoni, dacă ne gândim că în plin centrul oraşului sunt trotuare, care nu au nici măcar un metru lăţime. Culmea este că exact în zona de case, pe o anumită porţiune, nu este nici un fel de trotuar.  

Localnicii vor pistă de biciclete

Click pe poze pentru mai multe imagini cu trotuarul „la indigo“

„E bine că s-a asfaltat şi ar fi perfect dacă pe acel trotuar s-ar face o pistă de biciclete. Altfel, nu văd utilitatea. Ar trebui extinse aceste piste, în primul rând, pentru că nu te-ar mai încurca maşinile şi ai merge liniştit", a precizat Eugen Dângă, de 71 de ani, din Braşov. De fapt, strada a fost reabilitată pentru a descongestiona traficul de pe DN 13, spre Târgu-Mureş, pe Plugarilor urmând a circula autovehiculele de mare tonaj. „Nu e pentru trafic greu acest asfalt şi ar fi anormal să ne bage camioanele pe aici, din moment ce în restul oraşului s-a scos traficul greu", consideră şi Gheorghe Sora, 61 de ani, care locuieşte în Stupini. Braşoveanul este susţinut şi de Ana Prodan, care stă chiar pe strada Plugarilor, şi care speră că măcar pe enigmaticul trotuar se va face o pistă pentru biciclişti. „Dacă au făcut o asemenea investiţie doar pentru a băga traficul greu prin Stupini este o aberaţie. Terenul este mlăştinos, deci casele nu o să reziste la asemenea trepidaţii. Strada este şi ea îngustă, sunt mulţi copii, nu prea au făcut ce trebuia. Decât să fi făcut un trotuar pe câmp, mai bine se apucau de ultima bucată de ocolitoare şi ne lăsau pe noi în pace aici în cartier", a protestat femeia.

Costurile, ţinute la secret

Reprezentanţii Primăriei Braşov vin cu explicaţii destul de puerile, respectiv că de fapt pe strada Plugarilor constructorul ar fi avut doar obligaţia să asfalteze cele două benzi de circulaţie, anul acesta, trotuarul, fiind de fapt un proiect de viitor. „Pe partea stângă a străzii, cum mergi spre Stupini,  este prevăzută a se executa reţeaua de canalizare, iar pe partea dreaptă ar trebuit amenajată doar infrastructura trotuarului, o amenajare minimală, fără asfalt, pentru ca persoanele care au terenuri în zonă să aibă acces facil spre stradă", a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Acesta a evitat să facă publică suma pentru această lucrare, menţionând doar că este prevăzută în bugetul pentru reparaţii şi modernizări al Braşovului, care este de 18 milioane de lei. „Acele trotuare trebuie amenajate complet doar când va începe dezvoltarea imobiliară a zonei şi poate atunci se va amenaja şi o pistă de bicicletă", a adăugat Toarcea.   

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu