FOTO Concert de probă în noul sediu al Filarmonicii. Vedeţi cum arată sala de la Patria după doi ani de lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc prima probă de verificare cu public a noii săli de concerte a Filarmonicii Braşov, amenajată în clădirea fostului Cinematograf „Patria“.

Artiştii au susţinut un miniconcert atât în sala mare, cât şi în sala de concerte pentru muzica de cameră.  Proiectul sediului Filarmonicii Braşov a fost gândit ca un complex cultural, cu o sală de spectacole având capacitatea de 458 de locuri şi scenă cu suprafaţa de 185 de metri pătraţi (pe care vor putea evolua 80 de artişti), o sală de audiţii de 53 de locuri, în care se poate realiza şi proiecţie de film, spaţii expoziţionale şi administrative.
 

Investiţia a fost una cu fonduri europene şi s-a ridicat la  8,77 milioane lei. Potrivit estimărilor, 28.348 persoane vor beneficia anual de infrastructura reabilitată/ modernizată , dintre care 10.240 persoane vârstnice şi 3.662 preşcolari, elevi şi studenţi. De asemenea, noul sediu va găzdui peste 110 evenimente anual, şi va crea 19 locuri de muncă.

„Sunt foarte mulţumit de faptul că acest proiect este aproape gata şi am ajuns în faza de probe de acustică. A fost un proiect complex, care a necesitat foarte multă muncă, dar şi identificarea  unor soluţii revoluţionare pentru acest gen de construcţii în România, de la utilizarea plăcilor din fibră de carbon pentru mărirea rezistenţei structurii, până la proiectul de acustică, realizat după aceleaşi principii ca în marile săli de concerte din lume. Sunt bucuros că, astăzi, artiştii de la Filarmonică s-au declarat încântaţi de modul în care am reuşit să punem în practică acest proiect, mai ales de acustica acestei săli, mulţi dintre ei fiind emoţionaţi că, în sfârşit, Braşovul dispune de o astfel de sală de concerte. Este o investiţie importantă pentru Braşov, cu atât mai mult cu cât Filarmonica nu a avut niciodată până acum un sediu şi o sală de repetiţii proprii, deşi este cea mai veche instituţie de cultură de acest gen din Braşov. Acum se fac repetiţii şi se prezintă spectacole în spaţii închiriate, pentru care plătim foarte mulţi bani“, a declarat primarul George Scripcaru.

Pe aceeaşi temă

Braşovul va avea Tranfăgăraşul său

Vom circula pe patru benzi spre Târgu Mureş până la finele anului

Drumul Ruşinii va fi reparat pe credit

Braşovul se mută în subteran Edillii au în plan mai multe pasaje şi parcări

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro