„Foca“ de la Steagul Roşu Braşov, Ioan Alecu, a încetat din viaţă! VEZI VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Alecu

Fostul mare jucător şi antrenor de la FC Braşov, Ioan Alecu, a murit miercuri noaptea, după o lungă suferinţă.

În vârtsă de 66 de ani, Ioan Alecu este născut în Ploieşti şi a făcut parte din marea echipă a Petrolului, fiind adus la FC Braşov de marele Silviu Ploieşteanu. Alecu a debutat la formaţia de sub Tâmpa într-un meci cu Ştiinţa Timişoara, scor 3-0.

Ioan Alecu a jucat 135 de meciuri pentru Steagu Roşu Braşov, în perioada 1965-1970. Acesta a fost coleg de generaţie cu mari fotbalişti precum Papuc, Ivăncescu, Jenei, Grecea, Rusu, Pescaru, Cadar, Balint, Necula, Gane, Florescu, Ardeleanu şi Gyorffi.

În afara faptului că Ioan Alecu era un jucător foarte tehnic, deşi era fundaş central, acesta poseda şi un truc extraordinar ce i-ar face invidioşi până şi pe cei mai tehnici fotbalişti din istoria fotbalului.

În ce consta acest truc? Ridica mingea de pe gazon şi printr-un gest de mare fineţe o aşeza cuminte pe două puncte de sprijin: vârful nasului şi frunte. Apoi, balansând perfect obiectul muncii se lăsa uşor pe abdomen. Se învârtea de două-trei ori cu ea şi gata.„Foca"? Exact, „foca"!

Vezi mai jos un video unic cu Ioan Alecu:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort