Factură uriaşă la Electrica, pentru o bătrână care locuieşte în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Factură uriaşă la curent pentru o codleancă FOTO observatornews

O pensionară din Codlea care s-a stabilit în străinătate şi locuieşte mai puţin de 6 luni pe an în ţară a primit o factură de la Electrica de 42.000 lei.

Expresia „factură cât casa” se potriveşte cum nu se poate mai bine în cazul unei femei din Codlea, în vârstă de 78 de ani. Bătrâna, care este singură, a primit o factură de 42.000 de lei de la Electrica. Dacă şi-ar vinde apartamentul, ar putea plăti cel mult trei asemenea facturi. 

Femeia este stabilită în străinătate şi, chiar şi atunci când vine în ţară, locuieşte o parte din timp la fiica sa. Ea arată că nu are cine ştie ce aparatură în locuinţă, astfel că i-ar fi foarte greu să consume atât de mult curent încât factura să fie una cât pentru întreg cartierul. 

„De când am primit aceste facturi, mi-a crescut tensiunea foarte mult, nu mai am somn şi îmi vine să plâng mereu! Plâng şi pe stradă! Am fost la sediul Electrica din Codlea şi mi-a zis că nu are ce să facă, să plătesc şi apoi mai vedem. Eu stau 6 luni în România şi, când stau în România, stau şi la fata mea. Eu am 78 de ani şi am un apartament cu două camere, 4 becuri LED, un frigider şi o maşină de spălat. Stau singură! Nu ştiu ce să mai fac! Cei de la curent au zis să o plătesc. De unde atâţia bani?”, s-a plâns femeia pentru observatornews.ro

În ultima perioadă, numărul facturilor cu valori extrem de mari de la Electrica a crescut simţitor. Clienţii care primesc asemenea înştiinţări spun că reprezentanţii furnizorului de curent electric nici măcar nu vor să stea la discuţii, înainte ca facturile să fie plătite. În cazul femeii din Codlea, factura se apropie de 9.000 de euro, adică pensia medie pe mai bine de doi ani. 

Vă mai recomandăm: 

Unde-şi petrec braşovenii timpul liber vara, când oraşul este plin de turişti FOTO

PET-uri şi sticle contra transport în comun. Câte ambalaje vrea tonomatul „Petrică” pentru un bilet

Mai multe pentru tine:
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”