Cea mai mare pepinieră din ţară se face la Braşov cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta va fi amenajată pe o suprafaţă de aproximativ 1,9 hectare, la marginea drumului forestier care se continuă din strada Plopilor din cartierul Noua.

Investiţia se ridică la 952.102 de euro dintre care 60% sunt fonduri europene. Constructorii îşi pot depune ofertele până în data de 13 mai.  Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Braşov va fi dotată cu echipamente speciale pentru a putea produce puieţi de calitate. Se vor cumpăra un tractor cu braţ hidraulic şi echipat cu nacelă, motoferăstraie mecanice, echipamente şi utilaje specifice muncii în pepinieră. În pepinieră se vor putea produce numai puieţi cu destinaţie forestieră, respectiv brad, molid, paltin sau larice. Aceştia vor fi folosiţi pentru împăduriri. În timp se doreşte ca pepiniera să facă profit din vânzarea de puieţi. Pepiniera va fi dotată cu un solar  amenajat şi utilat cu  sisteme de irigaţie care să ofere culturilor stabilitate şi viabilitate.

„Este un proiect important pentru municipalitate, pentru că vom reuşi să producem puieţii necesari atât împăduririlor, cât şi cei ce sunt necesari pentru plantările din oraş. Cu timpul, sperăm ca pepiniera să devină cel mai mare furnizor de puieţi de la nivelul României", a explicat primarul George Scripcaru, la lansarea proiectului.

Pe aceeaşi temă:

Investiţii de 100 de milioane de euro din fonduri europene la Braşov

Investiţii majore în acest an în Poiana Braşov

Mai multe pentru tine:
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."