Ce răspund hotelierii din Poiana Brașov declarațiilor privind gradul de ocupare din timpul festivalului Massif

0
Publicat:

Hotelierii din Poiana Brașov spun că gradul de ocupare din cele trei zile de festival Massif nu a fost nici pe departe de 70-80% și că festivalul nu se adresează celor care vin de obicei în stațiune.

Care a fost gradul de ocupare în Poiana Brașov FOTO Massif

Organizatorii Massif au anunțat un grad de ocupare de 70% în cazul hotelurilor de 3 stele și de 80% în cazul celor de 4 stele, pe durata celor trei zile de festival în Poiana Brașov. Mai mult, cei peste 38.000 de spectactori ar fi cheltuit în orașul nostru peste 4,2 milioane de euro. Hotelierii nu sunt de acord cu cifrele prezentate de organizatorii festivalului de muzică.

Gradul de ocupare a fost unul neașteptat de mic, până în 35%, aici fiind incluși artiștii și stafful. Încasările restaurantelor din incinta hotelurilor cumulate cu cele individuale au avut o medie de 24% față de un weekend de Februarie. Veniturile școlilor de schi au scăzut cu 25 % față de aceeași perioadă a anului anterior. Nu au fost atrași turiști străini. Media de vârstă a participanților a fost între 20 și 24 de ani, ceea ce înseamnă că nu s-a adresat profilului de client obișnuit al Poienii”, declarat Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov.

Reprezentanții industriei de ospitalitate din Poiana Brașov spun că o mai bună colaborare între organizatori, municipalitate și hotelieri ar conduce la rezultate mai bune la edițiile viitoare. De asemenea, hotelierii spun că este necesară promovarea mai agresivă și în afara țării a festivalului, pentru a atrage și turiști străini.

Ce nu a funcționat bine

Patronii din turism au dezvăluit și câteva dintre părerile lor despre ce nu a funcționat atât de bine cum și-ar fi dorit și despre ce ar trebui făcut mai bine la edițiile viitoare.

Line-up ul a fost nepotrivit segmentului țintă al destinației, raportat la prețul biletului și zona de desfășurare. În aceeași măsură, a fost anunțat extrem de târziu. Fără un număr mai mare de artiști de renume internațional, de talia lui Dimitri Vegas, considerăm că nu va fi atractiv nici pe viitor. Suntem conștienți de sumele care ar trebui investite în acest sens și la fel de spațiul limitativ în care s-a desfășurat prima ediție. Din acest motiv, poate fi luată în calcul și altă locație (Poiana Mică)”, a mai transmis Roxana Cojocea.

Hotelierii spun că festivalul a fost extrem de apreciat de turiștii care sunt în trend, au venituri peste medie și nu văd Poiana Brașov ca o destinație de schi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu