VIDEO Profesorul de magie vine la Brăila într-un spectacol inedit la Teatrul "Maria Filotti"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Maria Filotti Brăila prezintă în acest sfârşit de săptamână, în premieră, spectacolul de magie BAGHETA MAGICĂ, realizat de actorul magician Andrei Teaşcă, fondatorul  Teatrului de Magie din România. O premieră naţională cu distribuţia asigurată de actorii unui teatru profesionist: Adrian Ştefan – magicianul, Narcisa Novac – asistenta magicianului şi  Corina Borş – prinţesa.

Andrei este pe jumătate brăilean, mama sa este de aici, iar de astă dată prezintă în premieră un spectacol de magie pe scena unui teatru. Spectacolul va fi prezentat vineri,  31 mai 2013, la orele 13.00 şi 18.00 – sala mare, sâmbătă, 1 iunie, la orele 11.00 şi 18.00 – sala mare şi duminică, 2 iunie de la ora 11.00 – sala studio.  Spectacolul este o  premieră naţională şi se adresează în egală măsură publicului tânăr, dar şi celui adult dornic şi deschis la  poveşti şi miracole. 

VIDEO

           “Magia şi teatrul împreună într-un spectacol unic care incită cu un amestec de jocuri eterne. Prin puterea visului şi a magiei, facem cunoştinţă cu personaje minunate, balaurul fioros, prinţesa cea frumoasă, iepuraşul Bocănilă, într-o atmosferă încărcată de mister. Un fir de legătură trece prin ţesătura delicată a imaginaţiei prin vocea liniştită a magicianului ce acaparează publicul sub vraja spectacolului. Momentele de magie stârnesc imaginaţia celor mici şi celor mari, apariţii, dispariţii, eşarfe colorate, bile, iluzii. Acesta este darul magiei pentru oameni”, Andrei Teaşcă, regizor.   TOTUL DESPRE ANDREI TEAŞCĂ

Actorul magician Andrei Teaşcă este cunoscut şi apreciat de publicul brailean. El a mai oferit un  moment de magie cu ocazia spectacolului "Paris, mon amour!" jucat recent de Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" de la Bucureşti pe scena Mare a Teatrului "Maria Filotti", iar în urmă cu caţiva ani a prezentat pe strada Mihai Eminescu un spectacol de magie în cadrul Zilelor Brăilei la invitaţia Primăriei. 

TEATRUL DE MAGIE prezentat de Andrei Teaşcă 

„După ani de studiu şi cercetare în domeniul artei magiei, am ajuns la concluzia că în sec. XXI arta magiei a evoluat şi că singura variantă viabilă de prezentare a trucurilor este cea artistică” – Andrei Teaşcă

Magia ca formă de artă este practicată de mai bine de un secol în lumea Occidentală. Mari iluzionişti precum Robert Houdin, Harry Houdini sau mai contemporanii David Copperfield, Lance Burton sau Criss Angel au ridicat iluzionismul la o formă artistică greu de egalat.

În România, Magia s-a zbătut într-un anonimat continuu de-a lungul secolului XX, numărul iluzioniştilor cunoscuţi de marele public fiind unul extrem de redus. Cu toate acestea, odată cu apariţia Asociaţiei „Teatrul de Magie”, Iluzionismul din România a ieşit din întuneric şi a început un drum sinuos către un ideal măreţ: Realizarea PRIMULUI TEATRU DE MAGIE DIN ROMANIA ca instituţie publică, cu rol educativ şi cultural atât pentru copii, cât şi pentru adulţii de toate vârstele.

Teatrul de Magie a realizat de la înfiinţare 12 spectacole de magie pe o scenele teatrelor din Romania în PREMIERĂ NAŢIONALĂ cu adrese clare pentru adulţi, tineri şi în special copii. În România a fost promovat, ani la rând, magicianul ca un scamator, Teatrul de Magie a înlocuit acest scamator cu noul concept de artist magician. Magia reprezintă putere irezistibilă de dominare, de atracţie, de fascinare; farmec, în­cân­tare. Pentru Andrei Teaşcă acest cuvânt înglobează un vis, o artă, şi multă, multă măiestrie. Înseamnă întâlnirea iluzionismului cu muzica, dansul, teatrul, pantomima, lansând astfel şi noul concept cultural artistic de Iluzionism Teatral în care magicianul este un personaj, nu omul care vine şi face trucuri ci omul care se transpune într-un personaj. O formă de artă, un act de iubire faţă de spectatori, pe care doreşte „să-i vrăjească" astfel încât să iasă din sală mai frumoşi şi mai buni.

CUI SE ADRESEAZĂ? Publicul vizat pentru spectacolele Teatrului de Magie are vârsta cuprinsă în intervalul 0 – 90 de ani.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța