Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR Brăila, de unde ameninţă că se va sinucide

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat s-a urcat, joi seară, pe clădirea Gării CFR din municipiul Brăila, de unde ameninţă că se va arunca. Un negociator încearcă să-l convingă să renunțe la intenția suicidală.

Bărbatul a amenințat că se va arunca de pe clădire. FOTO IPJ Brăila

Poliţiştii au fost sesizaţi joi, în jurul orei 20,35, prin apel 112 cu privire la faptul că „un bărbat s-ar fi urcat pe clădirea Gării CFR Brăila având intenţii suicidale”, potrivit Agerpres.

„În baza sesizării, de urgenţă, la faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi un negociator din cadrul IPJ Brăila, în sprijinul cărora intervin pompierii din cadrul I.S.U Brăila cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare ce are în dotare o pernă pneumatică şi o ambulanţă SMURD”, a transmis IPJ Brăila.

„Fiecare minut este important”

 Intervenția e una contra cronometru.

„În astfel de situaţii ştim foarte bine că fiecare minut este important motiv pentru care, în aceste momente, încercăm să facem tot ce putem pentru a salva persoana în cauză", a mai precizat IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie